Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Primăria Cernavodă, în recurs. Un tun ”sportiv” de 11 milioane de lei și plimbări prin străinătate

Published

on

Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat recursul promovat de autoritățile locale din Cernavodă (primar și UAT), în dosarul în care acestea contestă un raport devastator al Curții de Conturi din anul 2019. Primarul și Orașul Cernavodă, deopotrivă reclamanți în cauză, au pierdut procesul pe fond, la Tribunalul Constanța, pe 22 septembrie 2020. La acel moment, a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea lor de anulare a Deciziei 33 din 02 octombrie 2019 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Constanța. Între timp, sentința Tribunalului a fost motivată și comunicată părților. Reclamanții au declarat recurs, iar dosarul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute pe rolul Curții de Apel Constanța, fără a se stabili deocamdată primul termen de judecată. Calea de atac este foarte importantă pentru buzunarele unor persoane responsabile din Primăria Cernavodă. Dacă soluția de fond nu va fi răsturnată în recurs, acestea vor trebui să achite din buzunarele lor deplasările pe care le-au făcut în străinătate, ca delegați ai Orașului Cernavodă. Totodată, Primăria ar fi obligată să recupereze un prejudiciu de peste 11 milioane de lei, cauzat prin finanțarea ilegală a unui ONG sportiv din localitate.

Haiducie la câinii fără stăpân

După cum am arătat mai sus, Decizia Curții de Conturi atacată în instanță de primarul și UAT Cernavodă datează din octombrie 2019. Auditul efectuat atunci a scos la iveală abateri, dar și încălcări grave ale legii.

În primul rând, auditorii Curții de Conturi au analizat un contract din anul 2017, încheiat de Primăria Cernavodă cu o firmă din Ovidiu, pentru capturarea câinilor fără stăpân de pe străzile orașului. Totul s-a făcut haiducește: fără înființarea legală a serviciului public de gestionare a animalelor fără stăpân, fără un studiu cu privire la populația canină de pe străzi, dar mai ales fără nicio aprobare din partea Consiliului Local pentru delegarea acestui serviciu public. Firma din Ovidiu a primit prin încredințare directă contractul în valoare de 107.100 de lei cu TVA inclus, oferta ei fiind accesată de pe SICAP, pe baza unui referat întocmit de funcționari.

Advertisement

Un amărât de cort și o instigare la fals

În al doilea rând, auditorii Curții de Conturi au constat abaterea de la lege cu privire la achiziția unui cort de evenimente, în luna mai 2019. În acest caz, funcționarii de la Primăria Cernavodă au realizat că achiziția este ilegală, au anulat-o și au încercat să-și șteargă urmele. Nu vorbim de un cort scump. Însă acesta valora peste 2.500 de lei, motiv pentru care cumpărarea sa trebuia să fie aprobată în lista de achiziții anexă la HCL 74/18.04.2019. De asemenea, potrivit legii, bunul trebuia înregistrat, după achiziție, în inventarul mijloacelor fixe.

Concerte organizate de Primăria Cernavodă în anul 2019. Sursa foto: Facebook

După ce Primăria a cumpărat cortul prin SICAP și l-a primit fizic prin serviciul de curierat, o funcționară a realizat că nu poate înregistra produsul în inventarul mijloacelor fixe, deoarece nu figura în lista de achiziții aprobată de Consiliul Local. Aceasta a trimis un e-mail firmei furnizoare, prin care a solicitat stornarea facturii întocmite la livrarea bunului și înlocuirea acesteia cu două sau trei facturi noi, în care elementele defalcate ale cortului (foaia de cort, cadrul metalic și accesoriile) să fie înscrise ca produse distincte și de sine stătătoare. Societatea furnizoare nu a dat curs instigării la fals, refuzând să intre în această combinație. Ca urmare, Primăria a returnat coletul. Însă funcționarii instituției au ascuns actele de intrare și de retur, pe care nu le-au mai înregistrat deloc în contabilitatea publică.

Faptele descrise mai sus au fost considerate abateri către auditorii Curții de Conturi și au primit termene de remediere în luna mai 2020. Însă, controlul a scos la iveală și două prejudicii, care pot conduce la răspunderea civilă a făptașilor.

Au mutat banii de sport din buget, direct în contul unui ONG

Vorbim în primul rând de plăți ilegale ale Primăriei Cernavodă în valoare de 11.730.774 de lei, efectuate în perioada 2016 – 2019 pentru finanțarea activităților Asociației Axiopolis Sport Cernavodă. Asociația menționată era deținută de persoanele fizice Dumitru Chivu și Daniel Amăriuți și de UAT Oraș Cernavodă. Prezența Primăriei cu o pondere minoritară (de 33,33%) în controlul acestei asociații nu schimba însă calitatea ONG-ului de persoană juridică de drept privat, așa cum se arăta în statutul său aprobat de instanță și cum bine au constatat chiar auditorii Curții de Conturi. Prin urmare, Primăria trebuia să trateze acest ONG în rând cu toți privații: să-i permită accesul la finanțări nerambursabile pe baza regulamentului aprobat și să-i finanțeze doar proiectele sportive selectate în proceduri competitive organizate în baza Legii 350/2005 și a ordinelor ministeriale pe atunci în vigoare. Trei ani la rând, ordonatorul de credite nu a organizat nicio licitație de proiecte sportive, ci a mutat pur și simplu banii din bugetul votat pentru sport în conturile acestei asociații de drept privat. Nefiind vorba de finanțări acordate pentru proiecte anume, asociația privată a cheltuit banii după cum a crezut de cuviință. Fostul baron roșu al județului Constanța, Nicușor Constantinescu, face ani grei de pușcărie pentru o faptă similară. În cazul de la Cernavodă, Curtea de Conturi a obligat Primăria să recupereze aceste sume plătite ilegal, până la data de 29 mai 2020, insistând ca demersurile să fie efectuate în termenul legal de prescripție.

Advertisement

S-au plimbat în străinătate pe banii orașului

În sfârșit, Curtea a mai constatat că în perioada 2016 – 2019 au fost efectuate deplasări externe pe banii Primăriei de către funcționari și aleși locali.

Deplasări 2019, sursa: Facebook

Potrivit legii, la întoarcerea din aceste ”misiuni externe”, primarul, viceprimarul și consilierii locali trebuiau să întocmească și să prezinte Consiliului Local rapoarte ale deplasării externe. Numai că, timp de 3 ani, aceștia au uitat să întocmească o banală dare de seamă, în care să justifice că banii comunității au fost cheltuiți pe misiuni externe reale, iar nu pe concedii mascate. Legea mai spune că aleșii care nu depun rapoartele de deplasare în străinătate în termen de 30 de zile de la finalizarea vizitei trebuie să achite întreaga distracție din buzunarele proprii. În acest caz, cheltuiala din buget se consideră prejudiciu. Curtea de Conturi a obligat Primăria să recupereze banii de la primar, viceprimar și consilierii care s-au plimbat pe afară uitând apoi să depună dările de seamă.

Prescripția bate la ușă

Banii plătiți ilegal la ONG-ul sportiv și cei tocați în vizite externe trebuiau recuperați de ordonatorul de credite până pe 29 mai 2020, potrivit Deciziei Curții de Conturi. Primarul localității, Liviu Negoiță, nu s-a apucat să recupereze prejudiciile, preferând să conteste decizia Curții de Conturi în justiție. Până la finalizarea procesului, este posibil ca dreptul de recuperare să se prescrie pentru o parte din sumele plătite ilegal.

Aici puteți citi decizia Curții de Conturi din 2019. 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions