Conecteaza-te cu noi

Actual

Primăria Constanța cumpără servicii de proiectare pentru reabilitarea mai multor străzi. Vezi unde vrea Făgădău să deruleze ample lucrări de infrastructură!

Published

on

Primăria Municipiului Constanța anunță, prin documentul cu numărul 177348 / 21.07.2017, intenția privind elaborarea unei documentații tehnico – economice eferente obiectivelor de investiții “Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța – elaborare teme de proiectare”.

Concret, Municipalitatea a cărei activitate este coordonată de către primarul Decebal Făgădău are în vedere reabilitarea a trei zone din orașul Constanța și caută să achiziționeze servicii de proiectare. A anunțat acum ceva timp că vor intra în reabilitare și modernizare zone precum zona pietonală de pe strada Ștefan cel Mare, Bulevardul 1 Mai, cu zona cuprinsă între strada Șoseaua Mangaliei și până la sensul giratoriu care face legătura cu localitatea Cumpăna, precum și Bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Exact la acest aspect se referă acest anunț al Primăriei municipiului Constanța, potrivit reprezentanților Biroului de presă al Primăriei municipiului Constanța. Astfel, încep procedurile pentru reabilitarea celor trei zone și este nevoie de temele de proiectare în vederea obținerii serviciilor de achiziționare.

“Proiectul se va derula cu bani de la Uniunea Europeană și presupune, așa cum domnul primar a mai spus, la reabilitarea a trei zone din municipiul Constanța. Este vorba despre strada Ștefan cel Mare cu străzile adiacente Cuza Vodă și Ferdinand, Bulevardul 1 Mai, unde este cuprinsă Șoseaua Mangaliei până la intersecția cu sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Cumpăna. Cea de-a treia component a proiectului este reabilitarea Bulevardului Alexandru Lăpușneanu. Stadiul acestui proiect este cel al obținerii temelor de proiectare și achiziții de servicii”, a declarat Ionela Halciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Constanța.

Din datele trecute pe pagina de internet a Primăriei municipiului Constanța mai desprindem și următoarele informații:

“Municipiul Constanta are în vedere investitii majore în infrastructura de transport si zone pietonale accesibile, sigure, pentru îmbunatatirea indicatorilor privind mobilitatea persoanelor si marfurilor cu scopul de a creste calitatea vietii.
Zonele supuse temelor de proiectare propuse fac parte din planul de actiune pe termen scurt al PMUD si va fi depus spre finantare prin intermediul Axei prioritare 4 Sprijinirea Dezvoltarii Urbane Durabile a Programului Operational Regional 2014-2020, Prioritatea de investitii 4.1 Promovarea unor strategii cu emisii scazute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilitatii urbane.

  • Lot 1 – Elaborare documentatie tehnico-economica aferenta obiectivului de investitii Acces si mobilitate pietonala în zona centrala a municipiului Constanta,altele – ELABORARE TEMA DE PROIECTARE,
    •Lot 2–Elaborare documentatie tehnico-economica aferenta obiectivului de investitii “Imbunatatirea mobilitatii în municipiul Constanta, zona Bd. 1 Mai – Soseaua Mangaliei“, altele – ELABORARE TEMA DE PROIECTARE,
    •Lot 3-Elaborare documentatie tehnico-economica aferenta obiectivului de investitii “Imbunatatirea mobilitatii în municipiul Constanta, între Gara CFR si statiunea Mamaia“,altele – ELABORARE TEMA DE PROIECTARE”

Valoarea estimată a acestui proiect este de 370,500 lei fără TVA, durata contractului este de 20 de zile de la data atribuirii contractului.

Principalele modalități de finanțare și plata și / sau trimitere la dispozițiile relevante sunt fonduri europene nerambursabile – Programul Operațional Regional 2014-2020  / buget de stat / buget local

Advertisement

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 28.08.2017 16:00, iar data limită de evaluare a ofertelor este 22.09.2017 18:00.

Sursa foto: Cuget Liber

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions