Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primăria Constanța insistă cu oferta: abonamente la purtător la parcarea în Zona 0 pentru agenții economici

Published

on

Ca urmare a consultărilor dintre reprezentanții autorității publice locale și cei ai industriei ospitalității din Constanța, Primăria municipiului Constanța anunță că, împreună cu SC Confort Urban, oferă o soluție facilă pentru ca toți agenții economici care își desfășoară activitatea în zona 0 să poată beneficia de un abonament unic în valoare de 199 lei/lună și de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L nr. 123 din 2021: introducerea unui abonament la purtător.

„Suplimentar față de locurile de parcare aflate în proximitatea unității de primire turistică care au fost marcate și semnalizate corespunzător și pentru care hotelierii pot controla accesul, oferim posibilitatea solicitării unui abonament la purtător. Acesta va putea fi utilizat pentru a parca în orice loc de parcare liber și nerezervat în zona 0 de pe raza stațiunii Mamaia și a municipiului Constanța. Abonamentele la purtător sunt transmisibile cu condiția afișării formularului tipizat la loc vizibil, astfel încât să permită identificarea acestora. Detalii despre obținerea acestor abonamente puteți afla sunând la numărul de telefon 0241 672299 sau de la sediul Confort Urban SRL de pe str. Vârful cu Dor nr. 10, Constanța, de luni până vineri în intervalul orar 07:30 – 15:30.“, informează Primări.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions