Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primăria Constanța reduce numărul de autorizații de taxi. Aproape 500 de taximetriști vor fi scoși pe bară

Published

on

Primăria Constanța a dat, astăzi, publicității proiectul de hotărâre privind regulamentul de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiu. Potrivit documentului, numărul maxim de autorizații taxi pentru executarea serviciului de transport persoane în regim de taxi în municipiul Constanța, pentru o perioadă de 5 ani, este de 4 la 1.000 de locuitori, stabilindu-se astfel un număr de 1.262 de licențe de taxi. Pentru transportul de bunuri în regim de taxi pe raza municipiul Constanța se stabilește numărul de 150 de autorizații. Contactat de Ordinea.ro, Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatului Șoferilor din România, a declarat că la discuțiile cu autoritățile locale taximetriștii au cerut ca numărul de autorizații să fie de minim 1.500.

„În urmă cu mai mulți ani s-a efectuat un audit în urma căruia a fost stabilit un număr de peste 1.500 de autorizații, raportat la dinamica orașului: număr de locuitori, activitățile economice, mijloace de transport, etc. Numai că, între timp, Constanța s-a extins pe orizontală, cel mai bun exemplu fiind Mamaia, care a devenit cartier al Constanței. Totodată, Palazu Mare și Boreal care s-au dublat, iar km 5 s-a extins spre Cumpăna. Necesitatea unui număr mai mare de taxiuri vine și prisma faptului că au dispărut o serie de mijloace de transport, cum ar fi tramvaiele.“, a spus Lică Neagu.

Acesta a spus că, în prezent, sunt 1.750 de licențe pentru serviciul de taxi, iar numărul poate fi considerat acceptabil în condițiile în care populația în timpul sezonului estival aproape că se dublează. În afară de acest lucru, constatăm din această variantă de regulament propusă de Primărie că, prin reducerea numărului de licențe de taxi, aproape 500 de persoane vor rămâne fără un loc de  muncă. De asemenea, reducerea numărului de autorizații pare și o afacere păguboasă pentru Primărie, în condițiile în care cei care vor avea de câștigat sunt cei din transportul alternativ, gen UBER, care nu este autorizat de Primărie.

Lică Neagu a adăugat că Primăria Constanța este obligată sa facă un studiu pentru fixarea numărului de taximetre conform Ordinului 356/2007. În acest sens, el a solicitat de la Autoritatea Rutieră Română numărul de transportatori alternativ și de la evidentă populație numărul locuitorilor Constanței la această dată. Potrivit ARR, la nivelul județului Constanța au fost autorizați pentru transportul alternativ 64 de operatori și un număr de 528 de autoturisme.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions