Primăria Lumina a publicat un anunț pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice un anunț potrivit căruia caută o firmă care să furnizare de europubele destinate colectării deșeurilor reciclabile. Capacitatea pubelelor trebuie să fie de 240 de litri.
Valoarea totală estimată a contractului se ridică la 594.600 de lei fără TVA sau 707.574 cu TVA.
„Furnizare “ EUROPUBELE DESTINATE COLECTĂRII DEȘEURILOR RECICLABILE 240L “ 1.acord cadru: Valoarea minimă a acordului-cadru: 19.820,00 lei fără TVA; Valoarea maximă a acordului-cadru: 594.600,00 lei fără TVA; 2.contract subsecvent Valoarea celui mai mic contract subsecvent: 19.820,00 lei fără TVA; Valoarea celui mai mare contract subsecvent:198.200,00 lei fără TVA.“, se arată în descrierea anunțului.
Principalul criteriu de atribuire este prețul cel mai scăzut.
Amintim că, Primăria Lumina a distribuit gratuit locuitorilor din comună primele 2.000 de pubele.
„Așa cum am anunțat, achiziția și livrarea acestor pubele se face etapizat. Estimăm că următoarea serie de pubele va fi livrată peste 2 săptămâni de către furnizor. În momentul în care vom recepționa noul lot vom anunța data de la care se va relua distribuirea pubelelor către locuitori. În total au fost achiziționate de către Primărie 6.000 de pubele, iar fiecare gospodărie va beneficia de câte o pubelă până la finalul acestui an.“, informează Primăria Lumina.