An de an, autoritățile și locuitorii din comuna Oltina se tem că ar putea retrăi coșmarul din 2006, când Dunărea a inundat zeci de case și gospodării. Pentru a nu se mai întâmpla la fel ca în urmă cu 13 ani, Primăria va investi 4,5 milioane de lei, din fonduri guvernamentale, pentru amenajare de podețe și reamenajare vale „Groapa Adâncă“ în localitatea Oltina. Potrivit unui anunț publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, principalele lucrări, care vor fi executate conform documentației de proiectare cuprind construirea a opt podețe, pentru a permite scurgerea apelor pluviale din amonte spre aval în mod controlat și reamenajarea văii „Groapa Adâncă“, pe o lungime de 109 m, cu refacerea celor trei accese existente peste vale.
Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu, a declarat pentru Ordinea că în localitatea Oltina există o zonă unde apa se adună în permanență în urma ploilor mai puternice și care au inundat curțile oamenilor. De aceea, spune edilul, întreaga zonă va fi decolmatată și va fi amenajat un zid la baza canalului de colectare. Totodată, lucrările din proiecte mai cuprind amenajarea a cinci podețe pe Drumul Județean 391A, care trece prin interiorul localității, iar alte trei pe strada Lalelelor.
„Pentru că localitatea Oltina e așezată pe deal, sunt câteva zone care se inundă atunci când plouă mai puternic. Pentru a evita inundațiile, am cerut bani de la Guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală să efectuăm o serie de lucrări“, a spus Chirciu.
Sursa foto: Facebook