Connect with us

Societate

Primăria Peștera solicită acord de mediu pentru investiția “Împrejmuire și sistematizare teren de sport”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Administrația locală a comunei Peștera solicită acord de mediu pentru realizarea investiției «Împrejmuire și sistematizare teren de sport în comuna Pestera, județul Constana».

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă buna desfășurare a traficului pietonal în condiții de siguranță și confort. Se prevede astfel modernizarea acestei porțiuni de teren- margine de drum- prin amenajarea cu un sistem corespunzător traficului pietonal.

Conform documentului depus la APM, obiectivele secundare ale investiției sunt: creșterea accesibilității populației spre terenul de sport sporind interesul către activitățile sportive; protejarea terenului de sport.

Investiția este necesară deorece va crește accesibilitatea locuitorilor către terenul de sport precum și crearea unui aspect arhitectural plăcut, dat fiind faptul că zona supusă amenajării este aproape de centrul comunei.

Amplasamentul ce face obiectul prezentului studiu este situat pe partea dreaptă a drumului comunal DC28.

Investiția are drept obiectiv creșterea calității vieții sociale în mediul rural, respectiv diversificarea ofertei adresate locuitorilor comunei.

Se va executa un trotuar pietonal cu latimea de 1,20 m in spatiul verde existent intre imprejmuirea terenului de sport si marginea partii carosabile a drumului comunal DC28. Solutia presupune si realizare unui spatiu verde cu latimea de 1,50 m in care se vor planta arbori verzi pe tot timpul anului cu flori precum si o rigola din beton de ciment cu placuta carosabila la marginea acostamentului drumului comunal.Pentru traversarea celor 2 canale ce traverseaza zona pietonala se vor realiza 2 podete din tuburi premo Ф 800 cu lungimea de 2,50 m.

Valoarea investitiei este de 211.165,26 lei inclusiv TVA, din care C+M 184.470,08 lei, inclusiv TVA.

Durata de realizare a investiţiei, inclusiv fazele premergătoare ale acesteia, este de 2 luni.

Pentru detalii tehnice, accesați următorul link:

http://apmct.anpm.ro/documents/840114/38627354/Com+Pestera.pdf/b287d2c3-4876-4e06-ade5-0a15674fe2ec

 

Comments

comments

Societate

Se montează limitatoare de viteză pe strada Traian!

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, montează, în această dimineață, limitatoare de viteză pe strada Traian, în zona Liceului Teoretic Traian. La sfârșitul săptămânii trecute au mai fost montate astfel de limitatoare pe strada Cișmelei și pe strada Dobrilă Eugeniu.

Scopul acestor acțiuni este de prevenire a accidentelor rutiere care au loc pe trecerile de pietoni situate în apropierea unităților de învățământ.

În timpul lucrărilor, circulația rutieră va fi blocată pe câte un sens de mers. Rugăm conducătorii auto să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zona în care se efectuează lucrări.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Viciu de procedură sau acțiune deliberată a statului român privind consumul de etnobotanice?

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Asociația Tomis Antidrog Constanța face apel la modificarea de urgență a cadrului legislativ care permite consumul de ”droguri usoare” fără o răspundere penală.

”Ne arătăm îngrijorarea, dar și indignarea, privind acest proiect legislativ care va conduce cu siguranță la o creștere substanțială a consumului de droguri și care va permite din nou deschiderea magazinelor ”de vise”. Într-o societate în care nu se investesc bani în prevenția și educarea tinerilor privind consumul de droguri, alcool sau tutun, această măsură vine ca o încurajare privind consumul. În cursul lunii octombrie și noiembrie, vom demara o serie de acțiuni în școlile și liceele din Constanța,îin parteneriat cu instituțiile abilitate asupra acestui subiect, pentru a explica tinerilor pericolele la care se expun. Etnobotanicele (drogurile sintetice) reprezintă o nouă categorie de droguri psihoactive, create în urma experimentelor și a cercetărilor conduse asupra compoziției și a efectelor drogurilor psihoactive deja existente. Acestea sunt produse în locații ascunse sau în laboratoare clandestine. Drogurile sintetice au aceleași efecte ca drogurile psihoactive populare, cum ar fi cocaina, morfina sau canabisul și au în compoziție substanțe chimice legale disponible pe piață. Chiar daca efectele rezultate sunt aceleași cu cele ale drogurilor populare, structura lor chimică e complet diferită de a acestora.”, a precizat George Drăgan, președinte Tomis Antidrog Constanța.

În data de 12 septembrie 2018,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că: “Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu , efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit.b din Legea nr. 194/2011 (privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive – n.r.) şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. 1 (fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă)”.

Practic, orice persoană care este doar consumator de etnobotanice va putea să consume liber astfel de substanţe, fără nici o consecinţă de natură penală. Considerăm că soluţia ICCJ este dată pe fondul unor prevederi legale incomplete şi confuze cuprinse în Legea nr 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. www.doseanu.ro .

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Primăria Constanța cumpără servicii de medicina muncii. Vezi valoarea pachetului

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Conducerea administrației locale a municipiului Constanța anunță intenția achiziționării unui pachet de servicii medicale de medicina muncii.

Valoarea estimată a pachetului este de 52.000 lei fără TVA/an, cu precizarea că serviciile medicale sunt scutite de plata TVA și sunt deductibile fiscal.

Conform documentului postat pe site-ul Primăriei Constanța, obiectul achiziției îl constituie achiziționarea de servicii medicale de medicina muncii pentru supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, în conformitate cu prevederile Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, a H.G. nr. 1425/2006 republicată, precum și a H.G. nr. 355/2007 modificată și completată prin H.G. nr. 1169/2011, conform cerințelor din caietul de sarcini atașat.

Atribuirea achiziției se va face pe baza criteriului “prețul cel mai scăzut” în condițiile respectării cerințelor minime din caietul de sarcini.

Data limită de depunere a ofertelor este chiar astăzi, 20.09.2018, ora 14.00

Oferta va fi transmisă până la data de 20.09.2018, scanată la următoarele adrese de e-mail: resurse.umane@primaria-constanta.ro precum și în original, prin poștă, la adresa Primăria municipiului Constanța, bd. Tomis nr. 51, în atenția Serviciului Resurse Umane, persoană de contact Ciora Ștefania.

http://www.primaria-constanta.ro/docs/default-source/documente-pwpmc/Achizitii-publice/achizitii-publice-publicate-2018/108-achizitie-servicii-medicale-medicina-muncii/medicina-muncii.pdf?sfvrsn=2

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: