Conecteaza-te cu noi
SEAS

Administratie

Primarul Chițac continuă bătaia de joc și minciunile: „E cald, nu ne prinde bine să adunăm așa mulți într-o sală fără aer condiționat“

Published

on

consiliul local constanta

Primarul Chițac continuă, cu aroganța bine cunoscută, să își bate joc în continuare de cetățeni și de mass-media, convocând ședințele de Consiliu Local în format online. Întrebat de liderul consilierilor locali ai USR, Florin Cocargeanu, de ce nu se aplică prevederile regulamentului de funcționare a CLM, Chițac a motivat că nu convoacă ședințele în fizic pentru că „afară e cald și nu e bine să ne adunăm toți într-o sală (Remus Opreanu, n.r.) care nu are aer condiționat, hai să așteptăm toamna“.

Primarul Chițac minte cu nerușinare, în condițiile în care sala unde au loc ședințele CLM are patru unități mari de aer condiționat, încă din vremea când Claudiu Palaz era prefectul Constanței.

Fostul viceprimar al Constanței, Florin Cocargeanu (USR), i-a atras atenți că ar fi bine ca măcar presa să fie prezentă în sală, în cadrul ședințelor.

„Presă o numiți dumneavoastră, eu nu o numesc presă.”, a fost răspunsul lui Chițac.

Fostul viceprimar al Constanței din partea USR, Florin Cocargeanu critică această lașitate a primarului și spune că acesta refuză să introducă pe ordinea de zi proiectul de hotărâre prin care USR dorește să supună la vot modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local ce va permite ca ședințele ordinare și ședințele de comisii să se desfășoare în format fizic.

„Deși au fost obținute toate rapoartele necesare și, practic, nu mai există niciun motiv pentru amânări, pe ordinea de zi a ședinței de Consliu Local de joi, 29 iunie, NU A FOST introdus proiectul de hotărâre prin care, alături de colegii mei, vrem să supunem la vot modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local ce va permite ca ședințele ordinare și ședințele de comisii să se desfășoare în format fizic.

Așadar, Vergil Chițac se încăpățânează și vrea cu orice preț să saboteze buna desfășurare a ședințelor de Consliu Local și insistă cu această mascaradă, refuzând ca acestea să fie organizate cu prezență fizică în sală – așa cum ar fi normal și democratic. Domnul primar preferă EXCLUSIV mediul online, comod, din biroul său, unde nu poate fi deranjat de prezența și întrebările presei sau ale cetățenilor. Așa cum a declarat, primarul îi consideră pe constănțenii supărați ca fiind doar „unii care încearcă să stârnească nemulțumiri“ și, așa cum s-a văzut, reacționează agresiv atunci când jurnaliștii îi adresează întrebări incomode!

După cum am mai spus, sedințele de Consiliu Local în format online sunt și trebuie să rămână o alternativă în SITUAȚII EXCEPȚIONALE, cum a fost contextul pandemic. În prezent, continuarea acestui mod de desfășurare a ședințelor nu face decât să înlăture caracterul public pe care acestea trebuie să îl aibă potrivit Legii și reprezintă o sfidare fără precedent în administrația publică orașului nostru.“, a spus Florin Cocargeanu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions