Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primarul din Hârșova vrea să îndatoreze orașul pe ultima sută de metri a mandatului

Published

on

Primăria orașului Hârșova intenționează să contracteze un împrumut de până la 7,5 de milioane de lei pentru anveloparea spitalului orășenesc, dar și pentru derularea unor proiecte începute cu fonduri europene. Împrumutul este propus de Viorel Ionescu, primarul localității, care a inițiat un proiect de hotărâre în acest sens. Edilul pledează pentru contractarea creditului de la BCR, pe o perioadă de 10 ani, cu un an de grație până la începerea rambursării ratelor și a plății comisioanelor bancare. Rata dobânzii este de 3%, plus ROBOR calculat la 6 luni. Perioada de trageri stabilită este de 1 an, de la data îndeplinirii condițiilor de tragere, conform avizului Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor din cadrul Ministerului de Finanțe și încheierea contractului de garanție cu posibilitatea prelungirii în funcție de graficul de implementare a proiectelor de investiții.

În referatul de aprobare semnat de primarul Viorel Ionescu, se arată că „realizarea obiectivelor de investiţii identificate presupune existența unor importante resurse financiare, resurse care nu pot fi asigurate integral și exclusiv din bugetul local, în această situaţie căutându-se soluţii alternative pentru identificarea unor noi resurse necesare finanțării obiectivelor de investiţii.“. De asemenea, în raportul de aprobare al proiectului se arată că, „pentru implementarea cu succes a proiectelor cu finanțare de la Uniunea Europeană ale orașului Hârșova, pentru asigurarea unei utilizări eficiente a resurselor financiare și pentru minimizarea costurilor autorității publice locale, se recomandă contractarea unui credit bancar de investiții.“

Ce vrea primarul să facă cu banii?

Pentru a-i impresiona pe consilierii locali să aprobe acest împrumut, primarul Viorel Ionescu le-a pus la dispoziție o listă de investiții, după cum urmează:

Advertisement

Creșterea Eficientizării Energetice a Spitalului Orășenesc Hârșova – 5.200.000 de lei;

A cross border union in the shadow of history – 1.300.000 de lei;

ADMIS – 600.000 de lei;

Together on the beatiful roud of sustainable development throught cross border culture – 200.000 de lei;

Borderless health through sport and cooperation – united in the battle against diseases – SPOCO – 200.000 de lei.

Advertisement

Total 7.500.000 de lei.

Un risc despre care primarul nu spune nimic în documentația sa

Dacă în cazul Spitalului Orășenesc lucrurile par a fi simple, fiind vorba despre un proiect pentru izolarea termică a clădirii finanțat integral din credit, în celelalte cazuri vorbim de proiecte inițiate din fonduri europene. Aceste proiecte au deja o finanțare asigurată de Uniunea Europeană. De ce ar fi nevoie de bani în plus? În documentația întocmită de primarul Ionescu se vorbește despre lichidități necesare pentru implementarea cu succes a proiectelor europene. De aici deducem că Primăria are nevoie de credit pentru a achita lucrări în cadrul proiectelor europene. Cel puțin ipotetic, în caz de depășire a termenelor sau de neconformități de calitate, există posibilitatea ca autoritatea de management a proiectelor europene să nu mai deconteze aceste lucrări. Din păcate, în proiectul primarului Ionescu nu se vorbește deloc despre acest risc, deși în spațiul public au apărut informații cu privire la întârzieri care ar putea conduce la pierderea finanțării europene.

Școala Veche, din nou centrul atenției

Dincolo de titlul generalist, proiectul „A cross border union in the shadow of history“, pentru care Primăria Hârșova vrea să împrumute 1.300.000 de lei, presupune investiții în celebrul proiect transfrontalier derulat în parteneriat cu bulgarii și care presupune, printre altele, reabilitarea Școlii vechi, inaugurată pe vremea lui Carol I, care ar trebui transformată într-un muzeu.

Advertisement

Potrivit emisiunii România, te iubesc!, primarul Viorel Ionescu a semnat în mai 2017 un contract de 3 milioane de euro pentru restaurarea Școlii Vechi și transformarea ei într-un muzeu dedicat cetății Carsium. Au trecut trei ani de atunci, iar lucrurile s-au mișcat foarte greu, edilul Viorel Ionescu invocând diverse motive pentru a justifica lipsa rezultatelor concrete. Reabilitarea Școlii Vechi presupune, pe lângă salvarea clădirii, asfaltarea a 10 străzi și achiziția a 20 de biciclete cu care să se plimbe turiștii.

În timp ce partea bulgară a terminat partea sa de proiect, singurul lucru pe care l-a realizat Primăria Hârșova a fost achiziționarea bicicletelor, care zac de mai bine de un an într-un depozit. Culmea este că, asemenea multora dintre primari care promit multe dar realizează puțin, edilul din Hârșova afirma în materialul filmat de Pro TV în primăvara anului trecut că lucrările sunt în grafic. Și mai interesant este că primarul Ionescu vrea să împrumute bani pentru derularea unui proiect care ar fi trebuit finalizat de mult din fonduri europene. În cazul în care autoritatea de management a proiectului nu va prelungi termenele de finalizare, lucrările nu vor mai fi decontate de Uniune. În această ipoteză, creditul de la BCR ar urma să fie rambursat din veniturile proprii ale orașului.

ADMIS și celelalte proiecte

600.000 de lei din împrumutul de 7,5 milioane de lei vor fi cheltuiți de primarul Ionescu pentru proiectul ADMIS. În fapt, este vorba de un proiect în sprijinul persoanelor defavorizate din oraș și care presupune integrarea copiilor, cursuri de formare profesională, dar și posibilitatea înființării unor afaceri. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 si are alocat un buget total de peste 23 de milioane de lei.

Alții 200.000 de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Casei de Cultură și tot atâția bani pentru proiectul „Sănătate fără frontiere prin sport şi cooperare – uniţi în lupta împotriva bolilor” care este cofinanţat în cadrul INTERREG V-A România Bulgaria, Axa prioritară 5. Concret, proiectul vizează reabilitarea stadionului, achiziționarea unui autobuz şi echipament pentru echipa de oină a localității.

Advertisement

Ce spun consilierii locali

Proiectul de hotărâre care prevede contractarea unui împrumut de peste 7 milioane de lei va fi supus aprobării consilierilor locali în ședința de vineri, 22 mai. Mulți dintre consilierii locali spun că acest împrumut într-o perioada complicată nu este binevenită. Aceștia spun că, mai întâi, primarul ar trebui să ceară sprijinul Consiliului Județean și varianta cu împrumutul să fie ultima luată în calcul. Pe de altă parte, consilierii afirmă că Primăria a primit deja mai mulți bani de la Consiliul Județean pentru aceste proiecte.

„Nu putem amaneta un oraș pentru mofturile sau nereușitele financiare ale unui primar care nu a reușit să facă rost de fonduri și preferă să se împrumute. Un primar cu un mandat prelungit nu poate lua o decizie pentru următorii 10 ani; să fie resales și să își asume asta, nu să facă împrumuturi și apoi să plece…“, spun consilierii locali.

Potrivit surselor Ordinea.ro, contractarea creditului bancar are șanse mici să treacă în condițiile în care consilierii PNL și PSD, 10 la număr, ar putea vota împotrivă, în timp ce primarul are de partea sa doar 7 consilieri, șase de la ALDE și unul de la PMP.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions