Conecteaza-te cu noi

Actual

Primăvara se lasă așteptată! Din nou ajungem la doar 1 grad Celsius!

Published

on

La această oră, la Constanța se înregistrează 6 grade Celsius iar cerul este noros. O temperatură relativ normală pentru această perioadă. Din păcate, nu vom vedea soarele nici azi și nici în zilele următoare. Numai că meteorologii nu sunt foarte optimiști în ceea ce privește evoluția vremii. Până în 19 martie vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu valori maxime ce se vor încadra, în medie, între 8 și 12 grade. Apoi, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, urmând ca temperaturile maxime să se situeze în jurul a 12 grade în următoarele zile, caracterizând o vreme caldă. Regimul termic nocturn, va marca o scădere, de la valori, în medie regională, de 5 grade la începutul primei săptămâni, până spre 1 grad, în noaptea de 17 spre 18 martie. După această dată, temperaturile minimele vor crește și vor ajunge din nou la valori de 5…6 grade. Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea vor fi mai importante cantitativ și se vor semnala pe arii mai extinse doar la începutul primei săptămâni.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions