Conecteaza-te cu noi

Actual

Principesa Margareta: “Regele Mihai a continuat legătura familiei regale cu naţiunea română, iar pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi” (VIDEO)

Published

on

Principesa Margareta, Custodele Coroanei române, spune, în declaraţia sa pentru ţară, că prin întreaga sa viaţă Regele Mihai a continuat legătura familiei regale cu naţiunea română, iar pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi. “Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român”, a afirmat Custodele Coroanei române citat de news.ro.

“Români, Ţara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament şi răbdare. Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. O pierdere personală şi o pierdere pentru întreaga Naţiune. În aceste clipe grele, suntem uniţi în suferinţa noastră. Cu infinită iubire şi principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană. Bunătatea şi iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea identităţii noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al ţării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român. Prin întreaga sa viaţă, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu naţiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi. Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, este declaraţia către ţară a Principesei Margareta, Custodele Coroanei române.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions