Conecteaza-te cu noi

Actual

Prioritățile RAEDPP Constanța. Ce discuții vor fi purtate cu reprezentanții RAJA SA pentru un comerț civilizat

Published

on

În cursul zilei de sâmbătă, 20 februarie 2021, directorul general provizoriu al Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, Stere Hira, a întreprins o vizită de lucru la spațiile comerciale pe care Regia le are în administrare, în Complexul Comercial Major Comprest, Amea I și Amea II, din vecinătatea Pieței Agroalimentare Tomis III.

Discuțiile purtate cu cetățenii și agenții economici au relevat două situații care necesită rezolvare urgentă. Una dintre acestea constă în persistența unui miros apăsător, provenit probabil de la evacuarea reziduurilor, care face imposibilă desfășurarea activității agenților economice și cauzează neplăceri clienților aflați la cumpărături. Cea de-a doua problemă pe care cetățenii au reclamat-o este lipsa unei toalete publice, în urma închiderii celei existente, administrată de RAEDPP Constanța.

Pentru a veni în sprijinul agenților economici cu care Regia are relații contractuale și pentru a se asigura că aceștia beneficiază de condiții decente pentru realizarea unui comerț civilizat, directorul general al RAEDPP Constanța a dat asigurări că va purta discuții cu operatorul SC RAJA SA – administratorul rețelei publice de canalizare a municipiului, în scopul remedierii situației neplăcute.

Totodată, directorul general al Regiei a declarat că va lua măsuri pentru redeschiderea în cel mai scurt timp a toaletei publice în condiții de igienă, după ce vor fi efectuate lucrările de reparații necesare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions