Connect with us

Politica

Pro România Constanța, între Banias și Dobre. Surpriză sau nu, Vrabie coordonează activitatea de la Medgidia

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Activitate intensă în partidul Pro România de la Constanța. Toată lumea se organizează pentru structurile din teritoriu. Deși prezentat public de puțin timp, partidul creat de Victor Ponta și Daniel Constantin se poate lăuda cu structuri la nivelul principalelor localități din județul Constanța.

Pe surse, aflăm că deputatul Mircea Banias nu s-ar mai ocupa de coordonarea echipei de la nivelul județului Constanța. Contactat telefonic, Banias nu a confirmat informația și a fost reținut în declarații. A declarat pentru “Ordinea.ro” că echipa este în organizare și că “deocamdată, coordonatori suntem eu și Mircea Dobre”, dar asta după ce a negat informația.

Nici Mircea Dobre nu dorește să discute pe marginea acestui subiect, spune că nici nu contează, atâta timp cât rezultatele sunt pozitive.

În fine, Mircea Dobre ne prezintă și câteva informații importante privind activitatea de la Constanța. Printre acestea, faptul că există deja structuri în Mangalia, Limanu, Negru Vodă, Pecineaga, 23 August, Costinești, Tuzla, Efoie și Techirghiol. De asemenea, sunt echipe și la Constanța, Năvodari și Medgidia.

Da, Medgidia. Aici, independentul Vrabie nu mai este… independent. O spune Mircea Dobre, care confirmă prezența primarului din Medgidia în rândurile oamenilor din Pro România. Și ne amintim că, recent, primarul Vrabie a negat alăturarea sa de Pro România.

“Valentin Vrabie a fost ales primar independent, probabil din acest motiv declară că este independent. Nu cred și nu văd să aibă vreun alt motiv”, a declarat Mircea Dobre pentru ziarul nostru.

sursa foto: Dezvaluiri.ro

Referitor la celelalte structuri din județ, liderul Pro România Constanța susține că până la congresul programat să se desfășoare în toamnă vor exista organizații în toate localitățile din județ.

“Structuri avem și în alte localități care trebuie să devină organizații după ce vom merge din localitate în localitate. Acest lucru se va întâmpla până la congresul care va avea loc în această toamnă”, a explicat Mircea Dobre.

Pentru a lămuri situația legată de coordonatorul de la Constanța, nu de alta, dar să știm și noi cu cine discutăm, l-am contactat pe Victor Ponta, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice venite din partea “Ordinea.ro”.

Comments

comments

Politica

Dragnea, despre Legea offshore: E obligatoriu ca săptămâna viitoare să intre în Comisii

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Liviu Dragnea a declarat, miercuri, 17 octombrie a.c., că Legea offshore va intra în Comisii până săptămâna viitoare, dar nu există niciun argument ca prevederile din acest act normativ să fie modificate.

„Cred că săptămâna viitoare obligatoriu trebuie să intre în Comisii (Legea offshore, n.r.). Mi-aş fi dorit să intre ieri, dar până săptămâna viitoare nu văd niciun motiv să nu intre în Comisii”, a declarat președintele PSD.

Întrebat dacă vor fi modificate prevederile care au creat nemulţumiri, Liviu Dragnea a spus că nu există niciun motiv pentru asta.

„E posibil să nu fie modificate, dar vedem. La noi nu a ajuns niciun argument serios ca ele să fie modificate”, a spus liderul PSD.

Amintim că în 3 octombrie a.c., liderul UDMR, Kelemen Hunor, a cerut retrimiterea în comisii a Legii offshore, în condiţiile în care ALDE a acuzat lipsa unei dezbateri reale. De asemenea, în aceeași perioadă, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a subliniat că trebuie stabilită o formulă de calcul care să permită ambelor părţi să fie cointeresate.

Important de precizat este și faptul că Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Deputatul Robert Turcescu, în lacrimi. Tatăl său a murit în această dimineață

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Doliu în familia deputatului Robert Turcescu. Tatăl său a murit în această dimineață, lăsând multă durere și suferință în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, după cum fostul jurnaliști și realizator TV a scris pe pagina sa de Facebook.

Robert Turcescu a anunțat că înmormântarea va avea loc în satul Valea Mare Podgoria, orașul Ștefănești:

„Tatăl meu, Barbu Turcescu, a fost cel mai bun tată din lume. Bunul meu tată s-a dus la Domnul în această dimineață. Toti cei care l-au cunoscut si vor sa-si ia ramas bun de la el sunt asteptati incepând de mâine după-amiază la capela cimitirului din satul Valea Mare Podgoria, oraș Stefănești, județul Argeș. Înmormântarea va fi joi, 18 octombrie, în cimitirul de la Valea Mare, la ora 12.00. Dumnezeu sa te odihnească în pace, dragul meu tată!”, a scris pe pagina sa de Facebook fostul jurnalist.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Levent Accoium, fostul subprefect al Constanței, numit secretar general adjunct al Ministerului pentru Mediul de Afaceri

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Mustafa Levent Accoium, fost subprefect al judeţului Constanţa, Mustafa Levent Accoium, a fost numit în funcţia de secretar general adjunct la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, potrivit unei decizi publicate luni în Monitorul Oficial.

În 2014, Mustafa Levent Accoium a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Constanţa la propunerea Uniunii Democrate Turce.

În septembrie 2018, a fost publicată decizia prin care el încetează să mai deţină această funcţie.

În perioada 2011-2014, Mustafa Levent Accoium a deţinut funcţia de inspector în cadrul Primăriei Constanţa.

În 2016, el a terminat un program postuniversitar de formare la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, cu specializare în managementul strategic al afacerilor interne.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: