Conecteaza-te cu noi

Actual

Proba practică a examenului de permis auto NU va mai fi dată în prezența polițiștilor

Published

on

Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, în prezent realizată exclusiv cu ofiţeri şi agenţi de poliţie, va putea fi efectutată în prezența unui examinator din afara Ministerului Afacerilor Interne, prevede un proiect legislativ al actualei puteri. Astfel, profesia de examinator va putea fi exercitată de orice persoană care corespunde criteriiIor de calficare, parcurge stagiul de formare iniţială şi susţine cu succes examenele de absolvire, iar ulterior este dispusă să urmeze activităţi şi cursuri periodice de formare continuă.

”Considerăm că este momentul ca nu numai meseria de instructor să poată fie recunoscută ca profesie de sine-stătătoare, ci şi cea de examinator. Orice persoană care îndeplineşte condiţiile iniţiale poate deveni examinator dacă demonstrează abilităţi şi competenţe suficiente, experienţă relevantă efectivă în conducerea altor autovehicule decât cele de categoria B (cum ar fi examinarea pentru obţinere permiselor de categoria C, D, Tr, Tv, etc.) poate deveni examinator. Mai mult, reînnoirea autorizaţiei presupune cursuri de formare continuă, ceea ce asigură un nivel calitativ ridicat procesului de învăţare-predare”, arată inițiatorii proiectului conform profit.ro.

Prin urmare, proiectul reglementează profesia de examinator autorizat şi deschiderea acesteia către persoane din afara angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne ca soluţie pentru actualele problemele din sistem: ”numărul insuficient de examinatori, perioade lungi între finalizarea cursurilor şi programarea datelor la care pot fi susţinute probele, reticenţa şi disconfortul psihologic al candidaţilor în prezenţa ofiţerilor sau agenţilor de poliţie, eliminarea cauzelor corupţiei actuale din sistem”.

Condițiile de calificare ca examinator Autoritatea competentă din subordinea ministerului transporturilor. Autoritatea Rutieră Română autorizează în calitate de examinator orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:

Advertisement

a) deţine permis de conducere pentru categoria B, valabil, de cel puţin 3 ani;

b) a împlinit vârsta de 23 de ani;

c) să nu fi avut permisul de conducere anulat;

d) să nu fi avut suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii 3 ani,

e) să fie aptă din punct medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii respective;

Advertisement

f) să nu exercite o funcţie sau să desfăşoare activităţi în cadrul unei şcoli de conducători auto;

g) urmează cursul de formare iniţială;

h) promovează examenul constând în probă scrisă, eliminatorie, şi probă practică.

În vederea autorizării pentru alte categorii decât categoria B, persoana trebuie să îndeplinească suplimentar una dintre următoarele condiţii:

i) să aibă cel puţin 5 ani de conducere în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea;

Advertisement

(ii) a promovat testul de evaluare teoretică şi practică a aptitudinilor de conducere pentru un nivel mai ridicat decât cel necesar pentru obţinerea unui permis de conducere.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor rămâne autoritatea competentă de testare pentru proba teoretică de verificare a cunoştinţelor, de emitere a permiselor de conducere, de evidenţă a acestora şi de echivalare a permiselor obţinute în alte state.

Altă modificare propusă, decurgând din liberalizarea profesiei de examinator, se referă la emiterea de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor a unui aviz pentru persoanele cu altă cetăţenie sau cu reşedinţă temporară în România, astfel ca înscrierea la cursul de pregătire teoretică să fie posibilă. De asemenea, se propune recunoaşterea rezultatelor indiferent de centrul de testare unde l-a dat candidatul, fiind astfel eliminată restricţia de a efectua ambele probe în aceeaşi localitate, în funcţie de reşedinţa candidaţilor, de localitatea unde sunt angajaţi sau studiază, aceştia îşi vor putea alege un centru de testare teoretică diferit de cel unde vor derula proba practică.

Altă schimbare propusă se va produce la nivelul probei practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului. Pe lângă examinarea derulată sub supravegherea unui examinator autorizat, instructorul este obligat să fie prezent în autovehicul, să asiste candidatul.

”Măsura este menită să reducă gradul de intimidare resimţit de candidaţi şi să demonstreze cu adevărat dacă şi-au însuşit cunoștinţele şi aptitudinile necesare pentru a conduce autovehicule în condiţii de siguranţă pe drumurile publice”, mai arată autorii proiectului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions