Liviu Zaharia, unul dintre avocații procurorului constănțean Teodor Niță, a declarat aseară, după ce clientul său a fost reținut de Parchetul General, că acuzația adusă acestuia a rămas de instigare la abuz în serviciu.
”Nu este vorba de șpagă, nu este vorba de bani, nu este vorba de dare sau luare de mită, cum probabil vă așteptați, cum ați auzit până să auzim și noi. Asta am auzit-o și noi de la dumneavoastră și bănuiam că ar putea să fie și așa ceva. Nu. (…) Situația de fapt este următoarea: se presupune că domnul procuror Niță Teodor ar fi instigat un lucrător din cadrul ISU Constanța să nu-și îndeplinească sau să-și îndeplinească defectuos atribuțiunile de serviciu.” – a declarat avocatul lui Niță.
Zaharia a precizat că fapta analizată în ancheta penală ar fi avut loc pe 15 ianuarie 2026.
Potrivit avocatului, Niță a primit încadrarea de inculpat la o oră după ce a fost adus cu mandat la Parchetul General. În această calitate, controversatul magistrat din Constanța s-ar fi prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarați anchetatorilor, pe motiv că nu i s-ar fi prezentat la studiu dosarul penal.
Context. Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, doi dintre cei mai influenți procurori din Constanța, au intrat în colimatorul secției din Parchetul ÎCCJ care se ocupă de faptele penale ale magistraților. Parchetul a comunicat că miercuri, 13 aprilie 2026, a efectuat percheziții la domiciliile celor doi procurori.
Perchezițiile au continuat joi, 14 aprilie 2025, la sediul Parchetului Curții de Apel Constanța, unitate în cadrul căreia funcționau Niță și Ștefan. Presa a obținut informații potrivit cărora în biroul și autoturismul lui Gigi Valentin Ștefan au fost găsite sume mari de bani, respectiv 130.000 de euro.
Cariera. Teodor Niță a devenit procuror în anul 2007, la Parchetul Judecătoriei Medgidia, fiind numit fără concurs, în baza unui interviu la CSM. Ulterior a urcat în ierarhie, ajungând la Parchetul Tribunalului Constanța, iar mai apoi la Parchetul Curții de Apel Constanța. Cariera sa publică nu a fost lipsită de scandaluri și acuzații de abuz în funcție.
Cea mai cunoscută dintre acuzații a fost formulată chiar într-o hotărâre judecătorească, prin care a fost condamnat fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, pentru fapte de corupție. Judecătoarele cauzei au notat că Duță și-a declarat domiciliul la Mangalia, iar la scurt timp Gigi Ștefan și Teodor Niță au încercat să-l scape de acuzații, prin anchetarea martorilor din procesul său penal.
Un articol Ordinea.Ro despre începutul carierei procurorului Niță puteți citi AICI.