Conecteaza-te cu noi

Societate

Prognoza ANM. Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie a postat pe pagina oficială estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor până la data de 16 august a.c.. Aceasta este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În primele două zile vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul valorii de 32 de grade. În data de 5 august se va răci cu aproximativ 4…5 grade, apoi treptat se va încălzi ușor, iar până la sfârșitul intervalului de prognoză media maximelor termice va avea variații în general între 29 și 32 de grade. În tot intervalul temperaturile minime se vor situa, în medie, între 16 și 19 grade. Vor fi posibile intervale de timp cu averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în jurul datei de 5 august.

CRIŞANA

Advertisement

În intervalul de prognoză media temperaturilor maxime va avea oscilații în general între 30 și 32 de grade și va caracteriza o vreme călduroasă. Excepție va face ziua de 5 august, când se va resimți o răcorire, iar media maximelor termice din întreaga regiune se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Din dimineața zilei de 4 august, minimele termice nu vor mai avea variații semnificative, iar media lor se va situa între 16 și 19 grade. Vor fi averse în 4 și în 5 august, apoi trecător, posibil, și după data de 8 august.

TRANSILVANIA

În prima săptămână media temperaturilor va fi în creștere, cea a maximelor de la 28 la 31 de grade și cea a minimelor de la 11 la 16 grade. În cea de a doua săptămână media temperaturilor maxime va avea variații între 27 și 30 de grade, iar temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între 13 și 15 grade. Vor fi averse în jurul datei de 5 august, apoi trecător, posibil, și după data de 7 august

MARAMUREŞ

În ziua de 4 august se va încălzi, iar media maximelor termice va atinge 31 de grade. În ziua următoare se va răci cu 2…3 grade, apoi se va încălzi din nou, astfel încât în data de 7 august aceasta va atinge 32 de grade. Ulterior maximele termice vor scădea ușor, iar în ultimele zile de prognoză, media lor se va apropia de 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în creștere de la o medie de 12 grade în prima dimineață, până la 17 grade în dimineața de 5 august, apoi vor avea ușoare variații în general între 15 și 17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 5 august și în intervalul 8 – 16 august.

Advertisement

MOLDOVA

Până în data de 7 august temperaturile vor fi în creștere, de la o medie a maximelor de 29 de grade în prima zi, până spre 34 de grade în ultima, iar minimele de la 12 la 19 grade. După această dată valorile termice vor scădea treptat, media maximelor ajungând la 29…30 de grade în ultimele zile ale intervalului, iar cea a minimelor la 16…17 grade. Din data de 7 august va crește probabilitatea pentru intervale cu instabilitate atmosferică.

DOBROGEA

Vremea va fi în încălzire până în data de 8 august, când media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 32 de grade, iar cea a minimelor va fi de 22…23 de grade. Din 9 august temperaturile vor scădea ușor și treptat, astfel încât la finalul intervalului de prognoză media maximelor va coborî sub 30 de grade, iar cea a minimelor va fi de 19…20 de grade. După data de 8 august, pe arii restrânse, vor fi posibile averse în general slabe cantitativ.

MUNTENIA

Advertisement

În tot intervalul de prognoză vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în general între 31 și 34 de grade. Temperaturile minime vor fi în creștere, de la o medie de 15 grade în prima zi, până spre 20…21 de grade în 8 august dimineața, apoi vor începe să scadă ușor și treptat, iar în ultimele zile ale intervalului media lor ar putea coborî sub 18 grade. Din data de 7 august, pe arii restrânse, vor fi posibile averse.

OLTENIA

va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime ce va avea variații în general între 31 și 33 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 15…16 grade în prima dimineață și 18…19 grade în diminețile zilelor de 8 și de 9 august. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 5 și 9 august

LA MUNTE

Media maximelor termice va avea variații între 18 și 22 de grade, iar a minimelor în general între 10 și 14 grade. Din data de 4 august local vor fi perioade cu averse în fiecare zi.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions