Conecteaza-te cu noi

Societate

Programele pentru examenele naționale, prezentate online

Published

on

Seria de sesiuni online #EducațiaContinuă se extinde cu prezentarea programelor pentru examenele naționale, precizează Biroul de presă al Ministerului Educației și Cercetării.

Sub genericul #EducațiaContinuă, Ministerul Educației și Cercetării și Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române organizează o serie de întâlniri online dedicate prezentării noii programe de examen pentru disciplina Limba și literatura română și a modalității de aplicare acesteia, în perspectiva examenului ce va fi susținut, în anul 2021, de elevii clasei a VIII-a.

”Noua programă a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.472/10.03.2020.”, precizează Biroul de presă.

Prima întâlnire din această serie va avea loc miercuri, 16 decembrie, ora 15.00. În cadrul acesteia, se vor prezenta noutățile prezentate de programa de examen de Limba și literatura română. De asemenea, complementar acestor sesiuni vor fi organizate în următoarea perioadă întâlniri online cu specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării, ai Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație și ai Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. În aceste sesiuni se va răspunde întrebărilor legate de competența lingvistică și de conținuturile ce vizează elementele de construcție a comunicării (de limbă și comunicare).

Sesiunile online vor avea durata de aproximativ o oră și vor fi transmise live, de la ora 15.00, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale Ministerului Educației și Cercetării.

Advertisement

Ulterior, și programa de examen pentru disciplina Matematică va face obiectul aceluiași tip de abordare și prezentare. Obiectivul urmărit de minister și partenerii săi în acest demers este acela de pregătire a cadrelor didactice și a elevilor pentru Evaluarea Națională, examen pe care absolvenții clasei a VIII-a îl vor susține în anul 2021.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions