Conecteaza-te cu noi

Societate

Programul Teatrului de Stat Constanța din acest weekend a fost modificat. Vezi din ce cauză

Published

on

Spectacolele care fuseseră programate în acest weekend la Teatrul de Stat Constanța – ZIUA Z și 8 TAȚI – au fost suspendate din cauza accidentării unui actor care face parte din ambele distribuții.

Cele două spectacole care au fost programate sunt „Memoria apei” și „Crima din strada Lourcine”. În acest moment mai pot fi cumpărate bilete doar pentru spectacolul „Memoria apei” de mâine, sâmbătă, ora 19:00, cel de duminică fiind sold out.

Sâmbătă, 19 iunie, ora 19:00, „MEMORIA APEI”, un spectacol de Vladimir Anton – regia artistică, traducerea și adaptarea, după un text al scriitoarei englezoaice Shelagh Stephenson. Scenografia: Maria Miu, asistent scenografie: Diana Sav, lighting design: Lucian Moga. În distribuție: Laura Iordan Adrian, Dana Dumitrescu, Alina Manţu, Georgiana Rusu, Andu Axente, Liviu Manolache

Trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros. Fiecare dintre surori se află în câte o relație și fiecare relație este într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună-știință.

Advertisement

Duminică, 20 iunie, tot de la ora 19:00, aveți ocazia să vizionați spectacolul „CRIMA DIN STRADA LOURCINE” o comedie muzicală de Eugène Labiche, traducere Violeta Popa, regia Vlad Cristache, scenografia Mădălina Niculae și Andreea Tecla, muzica originală Tibor Cári.

În distribuție: Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Andrei Bibire, Ștefan Mihai. Ei sunt acompaniați live de formația alcătuită din pianista Elena Gatcin, clarinetistul Marian Gănescu și percuționistul Valentin Tănase.

Divertisment autentic, de cea mai bună calitate; o poveste delicioasă, de roman polițist, în care comicul de situație se combină cu o dinamică excelentă a personajelor; un decor colorat, de Belle Epoque, plin de elemente surprinzătoare; un band care, răspunzând la indicațiile dirijorale ale personajelor principale, acompaniază live actorii; suspans și tensiune, dar mai ales haz, de care avem cu toții nevoie.

************

”Asigurăm spectatorii că în Teatrul de Stat Constanța sunt aplicate toate măsurile de protecție prevăzute de normele legale în vigoare, în contextul pandemiei de Covid 19.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al TSC.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions