Conecteaza-te cu noi

Politica

Proiectul de modificare a Legii offshore intră miercuri la vot în Parlament

Published

on

Proiectul de modificare a legii offshore, asumat de toți președinții partidelor din Coaliție și trimis recent Parlamentului, ar putea fi votat de plenul Senatului, prima Cameră sesizată, miercuri, 11 mai, informează economica.net. Consiliul Concurenței, solicitat să își dea avizul, a emis o observație referitoare la obligația viitorilor subcontractori de a își înființa firme în România, care apare în lege. “Subcontractorii nerezidenți ai titularilor acordurilor petroliere sunt obligați ca, în termen de 30 de zile de la data încheierii primului contract, să înființeze și să mențină pe toată durata contractului o filială sau sucursală cu sediul în România, conform prevederilor legale în vigoare” este prevederea în legătură cu care Consiliul Concurenței a emis observația, mai arată sursa citată.

Amintim că, Legea offshore a fost depusă în Parlament la mijlocul lunii aprilie, iar inițiatorii spun că, prin această lege, România va reduce dependența de gazul rusesc prin exploatarea resurselor din Marea Neagră. Printr-o declarație politică, deputatul Marian Crușoveanu (PNL) susține că Legea offshore va pune în mișcare resursele naturale pentru o Românie puternică și independentă energetic. În text, parlamentarul constănțean subliniază necesitatea dezvoltării gazelor naturale, astfel încât acest zăcământ din Marea Neagră să poată fi accesibil, atât pentru gospodăriile românilor, cât și pentru agenții economici.

“”Prin Legea offshore, punem în mișcare resursele naturale pentru o Românie puternică și independentă energetic” este titlul declarației politice prin care am evidențiat, în Parlament, importanța acestei legi pentru #România, dar mai ales pentru #județulConstanța. De asemenea, am subliniat necesitatea dezvoltării rețelelor de gaze naturale, astfel încât acest zăcământ din Marea Neagră să poată fi accesibil, atât pentru gospodăriile românilor, cât și pentru agenții economici.

Aș vrea să vă rețin atenția cu un aspect extrem de important, referitor la acest subiect. În anii următori, este obligatoriu să dezvoltăm rețelele de distribuție de gaze naturale, căci în acest fel vom reduce folosirea lemnului, ca sursă de încălzire, fiind folosit în peste 50% din locuințe. La gaze naturale, pe de altă parte, sunt racordate doar 30% din gospodăriile din România. Când vine vorba de județul #Constanța, conform Anuarului Statistic al Județului Constanța, în anul 2019, la rețeaua de gaze naturale erau racordate doar 18 localități. Dacă ne raportăm la numărul total de localități (municipii, orașe, comune, sate), vom ajunge la concluzia că rețeaua de gaze este extrem de puțin dezvoltată. De aceea, una din bătăliile importante pentru viitorul energetic al României este de a racorda cât mai multe locuințe la rețeaua de gaze și de a beneficia cât mai multe gospodării de acest zăcământ din #MareaNeagră”, transmite deputatul Marian Crușoveanu în mediul online.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions