Conecteaza-te cu noi

Actual

Proiectul european care va aduce Planetariul din Constanța în lumea bună a astrofizicii

Published

on

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța se află în etapa a II-a de accesare a unei finanțări europene de tip crossborder, în parteneriat cu Planetariul din Varna. Prin acest proiect, urmează să se achiziționeze un proiector hibrid, analogic și digital, de ultimă generație, dar și mai multe telescoape care vor permite, pentru prima oară, dezvoltarea unor programe de cercetare în domeniul astrofizicii. Potrivit directorului CMSN Constanța, dr. Adrian Bîlbă, proiectorul care ar putea intra în dotarea Planetarului din Constanța în vara anului viitor sau cel mai târziu la sfârșitul anului 2018 ”va proiecta bolta cerească așa cum nu ați mai văzut-o niciodată.(…) Vom intra în lumea bună a observatorilor fenomenelor cerești. Vor și și telescoape la standarde științifice, care înseamnă un nivel și o acuratețe a imaginii, ce ne poate plasa în lumea bună a astrofizicii, în lumea bună a astronomiei moderne.”.

În proiectul de la Planetariul din Constanța sunt incluși și Comandamentul Militar, Institutul de Marină Civilă, dar și elevii de la centrul de excelență din cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, conduși de profesorul Ioan Băraru.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions