Conecteaza-te cu noi

Actual

Proiectul „Khetanes – Împreună”, la final. Cultura romilor, promovată în județul Constanța

Published

on

proiect romi

Pe tot parcursul anului 2023, Asociația Culturală Georgiana Rusu a organizat, în parteneriat cu Asociația „Centrul pentru Incluziune Socială – Regiunea S-E” (România) și Asociația Concordia Oslo (Norvegia), proiectul „Khetanes – Împreună”, destinat promovării culturii comunității rome din județul Constanța. Finanțarea de aproape 200.000 euro, mai exact 980.000 lei, a fost obținută în cadrul apelului de proiecte „Sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă”, lansat în anul 2021 de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii. Proiectul a fost finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA.

Detalii proiect

  • Promotor de proiect: Asociația Culturală Georgiana Rusu
  • Parteneri: Asociația „Centrul pentru Incluziune Socială – Regiunea S-E” (România), Asociația Concordia Oslo (Norvegia)
  • Valoarea totală a proiectului: 980.000 lei (198.216,06 euro)
  • Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național): 980.000 lei (198.216,06 euro)
  • Durată: 12 luni (1 ianuarie – 31 decembrie 2023)
  • Locație de implementare: Constanța (România)
  • Website: www.khetanes-impreuna.ro
  • Facebook: Khetanes – Împreună

Echipa de management: Georgiana Rusu, Sebi Pătrunjei, Luiza Martinescu, Carmen Dimitriu, Daniela Neață, Cati Condorache (reprezentant partener România), Cezar Constantin Zavate (reprezentant partener Norvegia).

Proiectul a presupus organizarea a 7 categorii de activități de creație contemporană prin intermediul cărora tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile, portul tradițional și limba comunității rome din județul Constanța au fost promovate în rândurile publicului larg. Accesul publicului a fost gratuit la toate activitățile artistice ale proiectului.

  1. Filmul documentar „Gelem – Pe drumul istoriei.

Documentarea istorică și etnografică a fost realizată de Cristian Cealera și Valentin Coman, filmul fiind realizat de echipa condusă de Constantin Țițineanu și Cristi Broască, în baza scenariului asigurat de Cristian Cealera și avându-l ca voice–over pe Dan Cojocaru. Producția documentarului a durat trei luni (martie – iunie 2023), acesta fiind difuzat începând din luna iunie pe posturile de televiziune Constanța TV, Tomis TV și Dobrogea TV precum și pe website-ul proiectului „Khetanes – Împreună”.

Link: https://khetanes-impreuna.ro/blog/2023/06/23/gelem-pe-drumul-istoriei/

Valoare țintă a impactului: 1.500 de vizualizări

Valoare obținută: peste 2.500 de vizualizări (actualizare în curs).

  1. Expoziție de pictură

În lunile iunie, iulie și august 2023, 10 artiști plastici membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România au realizat 42 de lucrări care prezintă în diferite ipostaze persoane de etnie romă din mai multe localități ale județului Constanța, inclusiv din timpul unor activități tradiționale. Vernisajul a avut loc pe 27 septembrie, iar lucrările au fost expuse în lunile septembrie, octombrie și noiembrie în foaierul Teatrului de Stat Constanța și la Biblioteca Colorată – Tomis Mall, pentru a fi accesibile publicului spectator de la spectacolele de teatru muzical și teatru pentru copii realizate în cadrul proiectului. Au expus: Maria Teodorescu, Evelina Radu, Maria Oancea, Anastasia Stoiciu, Florin Stoiciu, Ovidiu Felipov, Alexandru Șerbănescu, Răzvan Dragoș, Claudiu Argeșanu, Dorin Barbu.

Valoare țintă a impactului: 2.500 vizitatori

Valoare obținută: peste 3.000 vizitatori.

  1. Expoziție de fotografie

În lunile iunie, iulie și august 2023, artistul fotograf Marian Adochiței a realizat 60 de fotografii artistice care prezintă în diferite ipostaze persoane de etnie romă din mai multe localități ale județului Constanța, inclusiv din timpul unor activități tradiționale. Vernisajul a avut loc pe 27 septembrie, iar fotografiile au fost expuse în lunile septembrie, octombrie și noiembrie în foaierul Teatrului de Stat Constanța și la Biblioteca Colorată – Tomis Mall, pentru a fi accesibile publicului spectator de la spectacolele de teatru muzical, respectiv teatru pentru copii realizate în cadrul proiectului „Khetanes – Împreună”.

Valoare țintă a impactului: 2.500 vizitatori

Valoare obținută: peste 3.000 vizitatori.

  1. Spectacolul de teatru muzical „Khetanes – Împreună”.

A fost cea mai complexă activitate a proiectului, atât din punct de vedere logistic, organizatoric, ca implicare a resursei umane cât și din punct de vedere financiar. Producția spectacolului de 90 de minute și cu 20 de personaje a necesitat în primă fază organizarea la mijlocul lunii iunie a unui casting, în vederea selectării a 10 persoane de etnie romă cu aptitudini artistice care să facă parte din distribuție. Prin eforturile partenerului Asociația Centrul pentru Incluziune Socială – Regiunea S-E au fost prezente la casting 37 de persoane de etnie romă cu vârste cuprinse între 18 și 70 de ani, din care 10 au fost selectate pentru a interpreta roluri în spectacol. Cele 10 persoane de etnie romă au deprins apoi noțiuni de bază și și-au dezvoltat aptitudini specifice artei dramatice și muzicale în cadrul unui curs de instruire non-formală desfășurat pe parcursul a opt săptămâni, sub coordonarea profesoarelor Dana Trifan Enache (Modulul 1 – Inițiere în arta dramatică) și Mirela Pană (Modulul 2 – Inițiere în arta muzicală). Repetițiile și producția au început pe 24 august 2023, premiera fiind programată pe 27 septembrie.

Echipa de producție:

– Regia: Iulian Enache

– Scenariul: Cristiana Keresztes

– Scenografia: Gabi Albu

– Muzica: Adrian Mihai

– Coregrafia: Petronela Iordache

– Light design: Alexandru Bibere

– Distribuția: Octavian Mateiciuc, Nicolae Chiriac, Sorina Toma, Flori Priceputu, Dana Trifan Enache, Clara Ghiuvelichian, Luiza Martinescu, Tani Ștefu, Ștefan Gheorghiu, Raluca Cheleșu, Betty Blumetti, Georgiana Dumitru, Isabela Dumitru, Maria Dumitru, Anita Dumitru / Marian Ruxandar, Teodora Parpală, Leticia Albu, Gabriel Roșu, Roberto Savu, Mario Stoian / Ronaldo Stoian.

Toate cele 10 reprezentații ale spectacolului au fost jucate cu sala arhiplină, de fiecare dată fiind nevoie de suplimentarea numărului de scaune disponibile. Organizatorul a asigurat prezența la reprezentații a peste 500 de etnici romi din diferite localități ale județului Constanța prin punerea la dispoziția acestora a unui autocar.

Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Teatrului de Stat Constanța, care a asigurat spațiile pentru repetiții și pentru reprezentații precum și elemente de costume.

Link spectacol: https://khetanes-impreuna.ro/blog/2023/10/01/spectacolul-de-teatru-khetanes-impreuna/

Valoare țintă a impactului: 1.000 spectatori, din care 500 persoane de etnie romă

Valoare obținută: 1.071 spectatori, din care 508 persoane de etnie romă.

  1. Varianta video a spectacolul de teatru muzical „Khetanes – Împreună”.

Premiera spectacolului a fost filmată integral de echipa formată din Lucian Pascu, George Popescu, Dan Udrea și Dragoș Prisăcaru, varianta video fiind încărcată pe website-ul proiectului și difuzată pe posturile de televiziune Tomis TV și Dobrogea TV pe 1 octombrie.

Valoare țintă a impactului: 500 spectatori online

Valoare obținută: peste 700 spectatori online (actualizare în curs).

Khetanes Impreuna foto () Khetanes Impreuna foto ()

  1. Spectacolul de teatru pentru copii „Pitivo, prietenul meu”.

Producția spectacolului a început în luna august, cu redactarea scenariului și realizarea păpușilor și decorurilor. Repetițiile s-au desfășurat în lunile septembrie și octombrie, premiera fiind organizată pe 23 octombrie 2023. Au fost susținute în total 31 de reprezentații: 30 la Biblioteca Colorată – Tomis Mall, timp de trei săptămâni și o reprezentație – bonus, la solicitarea Direcției de Cultură și Sport Mangalia, oferită în mod gratuit de Ziua Dobrogei pentru 350 de copii din Mangalia și împrejurimi.

Echipa de producție:

– Regia și textul dramatic original: Oana Oancea

– Muzica: Adrian Mihai

– Scenografia: Lăcrămioara Dumitrașcu

– Actori păpușari: Clara Ghiuvelichian, Diana Orezeanu, Nicoleta Ghețu, Otilia Nicoară

– Distribuția (vocile): Georgiana Rusu, Dana Trifan Enache, Iulian Enache, Gabi Roșu, Laura Iordan, Sebi Pătrunjei, Alina Manțu, Andu Axente, Dan Cojocaru.

Organizatorul a asigurat prezența la reprezentații a peste 1.500 de copii romi din diferite localități ale județului Constanța prin punerea la dispoziția acestora a unui autocar.

Link spectacol: https://khetanes-impreuna.ro/blog/2023/11/15/spectacolul-de-teatru-pentru-copii-pitivo-prietenul-meu-2/

Valoare țintă a impactului: 1.500 spectatori

Valoare obținută: 2.039 spectatori (1.902 copii și 137 părinți și cadre didactice).

  1. Varianta video a spectacolul pentru copii „Pitivo, prietenul meu”.

Premiera spectacolului a fost filmată integral de echipa formată din Lucian Pascu, George Popescu, Dan Udrea și Dragoș Prisăcaru, varianta video fiind încărcată pe website-ul proiectului pe 15 noiembrie și difuzată ulterior pe posturile de televiziune Tomis TV și Dobrogea TV.

Valoare țintă a impactului: 500 spectatori online

Valoare obținută: peste 1.200 spectatori online (actualizare în curs).

În total, proiectul „Khetanes – Împreună” a facilitat accesul la cultură pentru aproximativ 2.200 de cetățeni romi din județul Constanța prin asigurarea participării acestora ca spectatori, telespectatori sau vizitatori la cele 7 activități artistice organizate. 10 persoane de etnie romă și-au dezvoltat competențe specifice artei dramatice, participând la cursul de instruire non-formală și făcând parte din distribuția spectacolului de teatru muzical. În cadrul proiectului au fost create 5 locuri de muncă timp de 12 luni, la activitățile artistice offline și online participând peste 7.000 de spectatori. Proiectul a presupus implicarea unui partener din România și unui partener din Norvegia și colaborarea cu 3 instituții publice, 11 firme private și 96 de persoane fizice.

Valoare țintă a impactului realizat prin intermediul campaniei de comunicare (conferințe de presă, comunicate de presă, materiale difuzate pe posturi de radio și televiziune, în media online, pe website-ul și pagina de facebook ale proiectului): 53.000 persoane informate

Valoare obținută: peste 1 milion de persoane informate.

Continuitatea și sustenabilitatea proiectului în anul 2024 vor fi asigurate faptul că atât website-ul proiectului cât și pagina de facebook vor rămâne active timp de minimum 12 luni, toate informațiile, fotografiile și video-urile existente fiind disponibile pentru accesare în mod gratuit. De asemenea, filmul documentar Gelem – Pe drumul istoriei va fi înscris pentru participarea la festivaluri de profil, iar reprezentații ale spectacolelor de teatru Khetanes – Împreună și Pitivo, prietenul meu vor fi susținute cu diferite ocazii”, a declarat Georgiana Rusu, manager de proiect.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

Asociația Culturală Georgiana Rusu este cel mai activ operator cultural independent din Dobrogea, cu un portofoliu de 41 de proiecte culturale realizate exclusiv din fonduri nerambursabile atrase în urma participării la diferite apeluri de finanțare: 2 proiecte cu finanțare din Granturi SEE, 24 de proiecte cu finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), 11 proiecte cu finanțare de la Primăria Municipiului Constanța și 4 proiecte cu finanțare de la Consiliul Județean Constanța. În cele 38 de proiecte, A.C.G.R. a avut 44 de parteneri și a colaborat cu peste 800 de persoane fizice și 50 de persoane juridice, la activitățile culturale participând în total peste 350.000 de persoane.

– Valoarea totală a proiectelor organizate: 8.811.550 lei (1.762.310 euro)

– Valoarea totală a finanțărilor nerambursabile obținute: 8.014.903 lei

– Valoarea contribuției proprii a asociației: 796.647 lei

Khetanes Impreuna foto ()

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions