Conecteaza-te cu noi

Societate

Proiectul pentru extinderea Delfinariului din Constanța, la votul consilierilor județeni. Vor fi investiți peste 25 de milioane de lei

Published

on

Consilierii județeni sunt chemați, miercuri, 19 decembrie, în ultima ședință ordinară a lui 2018 pentru a supune aprobării mai multe proiecte de hotărâre de interes pentru comunitățile locale. Printre acestea, Horia Marius Țuțuianu, solicită voturi din partea aleșilor județeni pentru proiectul “Extindere Delfinariu, municipiu Constanța” în vederea finanțării acestuia prin Hotărârea Guvernului nr. 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism – și a creșterilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism.

Astfel, valoarea totală a acestui proiect se ridică la suma de 22.184.476,40 lei fără TVA, respective 26.367.659,10 lei inclusive TVA.

“Obiectivul general al proiectului îl reprezintă valorificarea durabilă a specificului local și a elementelor turistice de identitate națională prin extinderea și dotarea la standard europene a infrastructurii Delfinariului din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, astfel încât infrastructura turistică de agreement extinsă să vizeze creșterea calității vieții, dezvoltarea turismului și crearea de noi locuri de muncă în județul Constanța. Obiectivele specific vizează între altele, dezvoltarea unui obiectiv touristic competitive pe plan international, care să respecte reglementările în vigoare privind condițiile minime de deținere a mamiferelor marine”, susține Horia Țuțuianu în expunerea de motive a proiectului pe care l-a inițiat.

Care sunt capacitățile propuse în vederea extinderii Delfinariului, citiți în documentul pe care vi-l punem la dispoziție:

Advertisement

4

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions