Conecteaza-te cu noi

Actual

Protest în fața Prefecturii. Angajații ARSVOM își cer drepturile!

Published

on

În jur de 50 de protestatari se află la această oră în fața Prefecturii Constanța. Este vorba despre membrii Sindicatului Liber al Marinarilor din Agenția Română de Salvare de Vieți Omenești pe Mare – ARSVOM, sprijiniți de către colegi din sindicatul Cartel Alfa Constanța. Protestul lor a început la ora 12.00. De ce au ales acestă modalitate de a-și face auzit glasul este lesne de înțeles. În luna decembrie a anului trecut, a existat un amendament și pentru angajații ARSVOM, potrivit căruia ar fi trebuit să le fie mărite salariile la același nivel cu cele ale angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Cei de la ISU au primit deja salarii mărite dar … sunt trecute la secret. Adică nimeni nu a putut afla cu cât anume le-au fost majorate salariile. ”Am ajuns în situația ridicolă ca numai doi angajați să aibă salariul mai mare decât cel minim pe economie. Peste 90% dintre salariați au venituri de mizerie. Nu este posibil ca un angajat cu studii superioare, ofițer mecanic, să aibă același salariu cu un muncitor necalificat, respectiv salariul minim pe economie. Munca noasatră este o activitate de elită și nu poți să o faci cu angajați care au o salarizare foarte proastă!”, ne-a spus directorul ARSVOM, Daniel Manole. De asemenea, salariații cer și reîncadrarea în grupele de muncă a personalului operaţional al agenției. Dacă aceste revendicări nu vor fi soluționate, protestatarii precizează că va urma un nou pas, respectiv pichetarea Ministerului Transporturillor. Deocamdată au depus o cerere la registratura Prefecturii, în care și-au exprimat doleanțele, dar nu au solicitat să aibă vreo întrevedere oficială cu prefectul. Poate o vor face mai târziu, când se va finaliza protestul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions