Conecteaza-te cu noi

Actual

Protest național al ambulanțierilor. Vezi ce solicitări au

Published

on

În cursul zilei de azi, în intervalul orar 10.00 – 12.00, la București se va desfășura protestul ambulanțierilor. Manifestarea este organizată pe fondul nemulțumirilor generate de amânarea proiectelor cu impact asupra personalului și organizării serviciilor de ambulanță. Vor participa reprezentanți din toată țara, care vor picheta Parlamentul și Camera Deputaților.

Protestul constă în  pichetarea intrării în Parlamentul României – Camera Deputaţilor – intrarea Parcul Izvor, acţiune la care participă toţi preşedinţii (liderii) organizaţiilor sindicale membre în Federația Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR) şi membrii Biroului Executiv FNSAR, îmbrăcaţi în echipamentul de lucru cu vesta şi şapca de protest, mănuşi, mască şi viziere.

În sediile centrale ale serviciilor de ambulanţă (în curte) participă membri de sindicat ai organizaţiei locale, reprezentaţi de FNSAR şi vor avea ţinuta în echipamentul de lucru cu vesta şi şapca de protest, mănuşi, mască şi viziere, şi se va respecta distanţarea între protestatari de minim 1,5 m., anunţă organizatorii protestelor.

Toate ambulanţele  vor purta afişul pe format A4 cu inscripţia vizibilă “PROTEST NAŢIONAL” în faţă dreapta jos, pe parbriz şi în spate pe geamul din uşă partea stângă. Protestatarii trebuie să poarte afişe tot format A4 cu inscripţia “EU PROTESTEZ”.

Advertisement

Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, protestul este organizat astfel încât să fie respectate toate regulile de distanțare socială motiv pentru care nu vor participa foarte mulți oameni.

Scopul acestui protest național este de a sensibiliza politicieni din România că ambulanțierii există tot timpul, nu doar din 4 în 4 ani.

”Cerem atenția care ni se cuvine ca salvatori de vieți, pentru activitatea pe care o facem cu profesionalism și dedicare, sprând că prin această  formă de acțiuni post luptei aprige cu virusul COVID-19, vom fi priviți cu atenție și sensibilitate în rezolvarea favorabilă a doleanțelor noastre.”, precizează Federația Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România.

De asemenea, sindicaliștii precizează că e nevoie să informeze cetățenii României că ”nu putem fi tratați cu indiferență de către cei care conduc și administrează țara, avem nevoie de susținerea și implicarea acestora pentru a putea asigura asistența medicală de urgență profesionistă la un standard ridicat și la nivelul așteptărilor în salvarea de vieți.”

Organizatorii acestui protest au precizat că îl dedică memoriei celor doi colegi care au căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19, respectiv ambulanțierul Stupiuc Cristian, în vârstă de 52 de ani, și ambulanțier Irimescu Ioan, în vârstă de 61 de ani, angajați ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, precum și celor 160 de colegi infectați cu COVID-19 în timpul misiunii.

Advertisement

”Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!”

Iată de ce au ales această modalitate de a protesta.

  1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Național Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, și NU au fost asumate și introduse în lege, deși era ultima speranță  a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaților pentru personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță care a desfășurat activitatea în teren în perioada stării de urgență și nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbițat de actualul Guvern și Președintele României.
  2. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate salarizarea asistenților medicali, și nu numai, când sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat și egalizat cu sporul personalului din unitățile spitalicești, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă și protecție socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă inițiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate și familie din Senatul României.
  3. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute, deși am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect președintelui și individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.
  4. Propunerile de completare și modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare și consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanță, sunt în așteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute.
  5. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferență față de personalul din aceste unități care desfășoară activitatea în condiții de teren și în regim de urgență contra cronometru pentru a salva vieți.

 

 

 

 

Advertisement

 

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions