Conecteaza-te cu noi

Societate

Protestul Serviciilor de Ambulanță! De la Constanța au plecat 20 de persoane!

Published

on

Astăzi, între orele 10:30-11:30 va fi pichetat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, iar între 11:30 şi 12:30 va fi pichetat Ministerul Sănătăţii. După aceea, protestatarii ar urma să se deplaseze în coloană pe traseul Cristian Popişteanu – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunilor Unite – B-dul Naţiunilor Unite – B-dul Libertăţii şi Piaţa Constituţiei, unde vor sta de la ora 13:15 până la 14:15. Și de la Constanța au plecat deja 20 de reprezentanți ai Serviciului Județean de Ambulanță pentru a participa la acest miting. Serviciile de Ambulanţă au declanşat o acţiune de protest la nivel naţional, pe perioadă nedeterminată, iar din 5 octombrie pe toate ambulanţele au fost puse afişe cu inscripţia “Protest naţional”, în timp ce personalul TESA poartă banderole albe pe echipamentul de lucru, fără ca activitatea să fie afectată. Potrivit News.ro, sindicaliştii cer stoparea diminuării veniturilor lunare ale personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018, în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017. Ei spun că veniturile le sunt diminuate în condiţiile în care vor pierde tichetele de masă începând cu 1 ianuarie 2018 până la 1 decembrie 2018 şi vor pierde sau le vor fi reduse procentele de sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase. De asemenea, ei reclamă starea parcului de ambulanţe, care sunt învechite, precum şi lipsa de personal. Reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa solicită în regim de urgenţă modificarea şi completarea Legii 153/2017, cât şi a Regulamentului de sporuri, urgentarea încheierii Contractului – cadru multi-anual de către ministerele responsabile, alocarea de buget pentru anul 2018 în vederea urgentării achiziţiei de ambulanţe anual conform necesarului stabilit şi suplimentarea de posturi la nivelul normativului de personal în vigoare. De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa cer renunţarea la măsura de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat. Sindicaliştii s-au întâlnit cu premierul Mihai Tudose, pentru a se încerca soluţionarea revendicărilor, însă în urma discuţiilor au decis să continue protestul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions