Principalele partide se întrec în renunțarea la pensii speciale. După ce parlamentarii USR și-au dat demisiile pentru a nu primi pensii speciale, cei de la PSD vin și contraatacă. Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, i-a făcut populiști pe cei de la USR pentru că demisiile lor ar urma să intre în vigoare începând cu data de 18 decembrie, adică cu două zile înainte de expirarea mandatelor. Mai mult de cât atât, Simons a afirmat că ar fi mai bine ca Guvernul Orban să vină astăzi cu o Ordonanță de Urgență prin care pensiile speciale să fie eliminate. Pe de altă parte, președintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că va convoca de îndată birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului penru eliminarea pensiilor speciale, cu condiţia ca banii să fie utilizaţi pentru dublarea alocaţiilor. Liderul PSD adaugă că asta înseamnă ca PNL şi USR să nu mai chiulească şi să deblocheze activitatea Senatului.
„Voi convoca de îndată Birourile Permanente Reunite pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, cu condiţia ca aceşti bani să fie folosiţi pentru DUBLAREA ALOCAŢIILOR! Asta înseamnă ca PNL şi USR să nu mai chiulească şi să deblocheze urgent activitatea Senatului. Până atunci, tot ce fac se numeşte minciună şi populism ieftin!”, a scris Marce Ciolacu marţi pe Facebook.
Nici liberalii nu se lasă mai prejos. Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat că a solicitat dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.