Conecteaza-te cu noi

Politica

PSD-iștii acuză: spitalul regional de la Constanța ar putea fi îngropat

Published

on

Ieșirea PSD de la guvernare poate însemna și blocare unor proiecte lansate de oamenii lui Dăncilă. Social democrații constănțeni au declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că printre proiectele pe care noul Guvern de dreapta, compus cel mai probabil din liberali, se poate număra și cel privind construirea unui spital regional la Constanța. Senatorul de Constanța al PSD Nicolae Moga a declarat deși lucrurile sunt în linie dreaptă cu spitalul regional, este foarte posibil ca proiectul să fie îngropat de liberali.

„După cum se știe, pe circuit sunt incluse construirea a trei spitale regionale, la Cluj, Iași și Craiova. Ele au fost alese (de către Guvernul Cioloș, n.r.) prost și aleatoriu și, probabil, pe interese. S-a cerut un studiu de necesități medicale la nivel național, care a stabilit ca în cele trei locații să fie stabilite în cele trei locații amintite mai sus. La vremea respectivă am țipat spunând că nu poți să sari din schemă Constanța, care devine capitala de vară a României. Am avut susținere și s-au găsit fonduri, iar Guvernul PSD și Primăria Constanța s-a mișcat rapid în acest sens. Eu credeam că cel mai târziu la începutul anului viitor vor începe lucrările la noul spital. Eu stau și întreb, e vreun politician constănțean care să nu își dorească un spital regional la malul mării? Acum din opoziție e mult mai ușor să țipăm“, a afirmat Moga.

Amintim că ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a purtat, anul trecut, mai multe discuții cu omologul turc, Fahrettin Koca, pentru demararea parteneriatului public-privat ce vizează construcția spitalului regional Constanța. Discuțiile au demarat în 15 octombrie 2018, când a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul sănătăţii şi al ştiinţelor medicale, document care promovează încurajarea reciprocă a investiţiilor în sectorul sanitar. Spitalul Regional Constanța va fi construit în baza unui acord între guvernul român și cel turc. Guvernul României va da bani Guvernului din Turcia pentru a construi unitatea spitalicească.

BOGDAN HUȚUCĂ: „GUVERNUL A FĂCUT CEEA CE OMOARĂ UN PROIECT ÎN ROMÂNIA: UN GRUP DE LUCRU“

Advertisement

În primăvara acestui an, președintele Organizației Județene Constanța a PNL, deputatul Bogdan Huțucă a declarat că sunt slabe speranțe ca actual Guvern să se apuce ce construcția unei noi unități spitalicești la Constanța.

„Am avut o discuție foarte serioasă cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Am purtat chiar și o corespondență, iar din discuție am tras concluzia că, din păcate, actuala guvernare nu este pregătită să înceapă construcția unui spital regional la Constanța în acest an. Asta dintr-un simplu motiv. Memorandumul aprobat de Guvern privind construcția spitalului regional de urgenţă Constanţa are o grămadă de hibe. Nu răspunde la câteva întrebări elementare: Ce se va întâmpla cu spitalul județean? Trebuie cumva ca spitalul regional să fie și clinic, să fie și universitar? Sunt o căruță de întrebări la care nu s-a găsit răspuns. În schimb, au făcut (cei din Guvern, n.r.) ceea ce omoară un proiect în România: un grup de lucru. Eu le-am cerut lucruri elementare. Am vrut să văd că s-au gândit într-un mod foarte coerent la niște întrebări extrem de simple: cum rezolvă situația numărului de paturi? Cum rezolvă situația disciplinelor? Cum rezolvă situația personalului? Care este proiecția în linii mari a spitalului regional? Azi când vorbesc nu s-au apucat de aceste subiecte“, a subliniat Huțucă în 15 martie.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions