Conecteaza-te cu noi

Politica

PSD refuză guvernarea: “Când va veni timpul, vom merge”

Published

on

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, susține că Partidul Social Democrat nu dorește să intre la guvernare în acest moment și nici să depună o moțiune de cenzură fără a avea majoritate. Declarațiile acestuia au fost făcute în contextul în care se vorbea în spațiul public despre eventualitatea în care Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR se rupe.

„Pot să funcționeze și guverne minoritare în condițiile în care va exista un consens politic. Sigur că nu este propunerea PSD pentru că pe noi nu ne interesează ce fac în acest moment cei din coaliție, vrem însă să guverneze bine. Noi sperăm să găsească cât mai repede o soluție. În acest moment nu am hotărât să depunem o moțiune de cenzură. Există posibilitatea să depunem o moțiune de cenzură în momentul când vom avea o majoritate. Este o demisie destul de târzie (n.r.: cu referire la Vlad Voiculescu), după părerea mea. Ar fi trebuit ca premierul să își exercite această posibilitate de decizie mult mai repede, pentru că au pierdut foarte mult în ceea ce privesc procentele și încrederea populației în cele patru partide. (…) Această coaliție are două provocări importante. Una este rezistența la rupere și până acum a funcționat, nu s-a rupt și nu cred că se va rupe în viitorul apropiat, dar nu a reușit la proba competenței. Nu este vorba doar de comunicare aici, ci și de expertiză. Nu doar comunicarea a fost problema, este vorba de măsurile pe care nu le-a luat și lucrurile pe care nu și le-a asumat acest ministru al Sănătății și aceasta este o problemă foarte mare. Nu ne interesează ce face coaliția de guvernare, noi în acest moment construim alternativa. Când va veni timpul, vom merge la guvernare, dar deocamdată nu ne gândim la asta. În momentul acesta, Guvernul stă atârnat de un cui. Nu am stabilit încă ce vom face, pentru că nu ne-am așteptat ca atât de repede să se întâmple această criză”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit monitorulcj.ro.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions