Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Exclusiv

Puiu Hașotti rămâne cu eticheta de ”MAFIOT”. Istoria unui proces de calomnie

Published

on

Politicianul constănțean Puiu Hașotti, fost deputat, senator și ministru, a pierdut un proces în care a solicitat reparații morale exagerate de la un om de afaceri, pretinzând că acesta l-ar fi numit ”MAFIOT”. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în recurs.

Un miting împotriva Mafiei

Totul a început de la un miting de protest organizat în noiembrie 2015 de angajații societății Somaco Construct SRL. Aceștia au cerut ca Justiția să-și facă treaba și să ancheteze fapte de corupție săvârșite împotriva societății de primarul de atunci din Năvodari, Nicolae Matei, și de către avocatul Ionel Hașotti. Conturile bancare ale societății erau blocate la cererea Primăriei Năvodari, pentru o taxă fiscală de două milioane de euro inventată pe baza unor falsuri vădite. De asemenea, exploatația minieră a societății din localitatea Sibioara fusese retrocedată ilegal pe baza unor minciuni debitate de avocatul Ionel Hașotti. Practic, Somaco Construct se afla într-o situație dificilă generată de acte de corupție. Băncile nu-i acordau credite, nu se putea prezenta la licitații având poprire pe conturi, iar la un moment dat executorul judecătoresc a retras din cont sume care erau destinate pentru plata salariilor și care nu puteau, potrivit legii, să facă obiectul executării silite. În tot acest timp, făptuitorii erau protejați la cel mai înalt nivel.

Acesta este contextul în care sindicatul societății a decis ieșirea în stradă, împreună cu proprietarul afacerii, antreprenorul Grigore Comănescu. În cadrul acțiunii de protest, mai multe mașini utilitare (în principal cife de beton) au ”defilat” cu bannere inscripționate cu sloganuri precum ”DNA – asta este treaba ta” sau ”Stop abuzurilor din administrație”. De asemenea, la miting a fost adus un coșciug și o cruce inscripționate cu mesajul ”La Constanța, dreptatea a murit”.

Advertisement

Imagine de la mitingul Somaco Construct din anul 2015

Presa locală constănțeană a acordat atenție acțiunii inedite de protest, iar Grigore Comănescu a făcut declarații, în care a explicat cele două cazuri de corupție. El a spus că este victima unui grup mafiot care urmărește destructurarea și falimentarea firmelor sale. Întrebat cine sunt mafioții implicați, acesta i-a numit pe Nicolae Matei (fostul primar din Năvodari) și pe avocatul Ionel Hașotti, despre care a menționat expres că este fratele senatorului Puiu Hașotti. 

Procesul

La scurt timp, Puiu Hașotti a deschis un proces în răspundere civilă delictuală împotriva lui Grigore Comănescu. El a motivat că este o persoană diferită de fratele său, nefiind implicat în activitățile acestuia și nici acesta în activitățile sale. De asemenea, a susținut că nu are cu Nicolae Matei decât o colaborare politică. Hașotti a pretins că a fost numit mafiot și încă pe nedrept, acest fapt cauzându-i suferințe psihice. La urmă a solicitat daune de jumătate de milion de lei de la omul de afaceri.

Încă de la bun început, procesul a fost strămutat la Tribunalul Tulcea, unde Puiu Hașotti a avut câștig de cauză. Omul de afaceri Grigore Comănescu a declarat apel, care la rândul său a fost strămutat de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de Apel Galați, motivat de bănuiala legitimă că reclamantul, prin fratele său, ar fi putut să influențeze obiectivitatea instanței locale. Curtea din Galați a admis apelul lui Grigore Comănescu, însă Puiu Hașotti a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații de aici au decis să trimită cauza înapoi, spre rejudecare, la Curtea de Apel Galați, pentru corectarea unor probleme din apel. La sfârșitul săptămânii trecute, Curtea a rejudecat și a admis (pentru a doua oară) apelul lui Grigore Comănescu.

”Hașotti = Mafia imobiliară”

Strategia juridică a celui care a câștigat procesul a fost una remarcabilă. Avocații omului de afaceri au demonstrat în instanță că Puiu Hașotti nu putea avea suferințe psihice dacă ar fi fost numit mafiot. Ei au arătat că același Hașotti a fost numit mafiot, cu ani înainte, de un coleg parlamentar pe care nici măcar nu l-a dat în judecată, în ciuda faptului că declarația acestuia a fost preluată, la vremea ei, de toată presa din România. Apoi, au probat că același Puiu Hașotti a fost contestat vehement în anul 2012, pe vremea când era ministru al Culturii, de către sindicaliștii din industria cinematografică de stat. Protestatarii au pichetat ministerul timp de o lună de zile, cu pancarte pe care scria: ”Hașotti = Mafia imobiliară”. Liderii lor au declanșat chiar și forma extremă de protest a grevei foamei.

Advertisement

Imagine de la unul din mitingurile organizate de sindicaliștii de la România Film în anul 2012, pentru a cere demisia lui Puiu Hașotti. Sursa: gandul.info

Sindicaliștii l-au acuzat pe Puiu Hașotti că punea la cale înstrăinarea activelor de stat prin manevre dubioase în favoarea unor afaceriști constănțeni, care – ca o coincidență – erau reprezentați în diverse procese chiar de către fratele său, avocatul Ionel Hașotti. Or cuvântul mafiot nu i-a produs suferințe psihice în anul 2012.

Un miting anti-justiție și alte legături de familie

De asemenea, avocații lui Grigore Comănescu au arătat că legăturile lui Puiu Hașotti cu fostul primar penal din Năvodari nu s-au limitat la o simplă colaborare politică, așa cum susținuse acesta. Astfel, în anul 2012, ministrul Hașotti a participat la un miting anti-justiție de la Năvodari, în care a cerut răspicat eliberarea lui Nicolae Matei, care tocmai fusese arestat preventiv pentru fapte de corupție. Asta era grija lui Hașotti, să-l scoată pe corupt din pușcărie.

Și legăturile nu se opresc aici. Nicolae Matei a mai fost arestat preventiv și în anul 2014 în dosarul retrocedărilor frauduloase a terenurilor din Mamaia Nord și Tabăra de Copii. Procurorii DNA au susținut atunci că fostul primar a mituit o judecătoare de la Tribunalul Constanța, pe numele ei Corina Eugenia Jianu, aceasta pronunțând la schimb hotărâri de retrocedare prin fraudă la lege în favoarea unor interpuși ai lui Matei. Unul dintre beneficiarii fraudei era reprezentat juridic, așa cum se afirma în actele procurorilor, tocmai de către nepotul lui Puiu Hașotti, avocatul Tudor Hașotti.

În sfârșit, judecătoarea implicată în această fraudă s-a pronunțat și în dosarul retrocedării ilegale a carierei de piatră de la Sibioara. Vorbim aici de cea mai valoroasă carieră de granit din Dobrogea, care fusese cumpărată de Grigore Comănescu, în anul 2005, în baza unui credit bancar de 4 milioane de euro. Deși legea interzice expres retrocedarea carierelor în exploatare, așa cum era și cariera Sibioara, avocatul Ionel Hașotti a mințit că pe teren nu se află nicio carieră, obținând o decizie de retrocedare în favoarea clienților săi.

Oricine în locul lui Grigore Comănescu, analizând aceste legături și coincidențe, putea să considere că are un suport factual suficient să creadă că se află în fața unei lucrături de tip mafiot. Desigur, și instanța de apel din procesul de răspundere civilă delictuală a apreciat în mod similar, dându-i de două ori la rând dreptate lui Grigore Comănescu.

Desființarea taxei fiscale de două milioane de euro

Advertisement

Pe parcursul acestui proces de răspundere civilă delictuală, taxa uriașă de două milioane de euro impusă societății Somaco Construct SRL de către fostul primar Nicolae Matei, prietenul lui Puiu Hașotti, a fost desființată de Justiție. Magistrații au stabilit că taxa a fost rezultatul infracțiunii de fals intelectual. Practic, Matei a pretins în fals că Somaco Construct SRL ar fi depozitat materiale de construcții pe un teren al localității, în vecinătatea lacului Siutghiol și a complexului de vile Verona de patru stele, proprietatea societății. În realitate, societatea realizase o lucrare hidrotehnică de protejare a malului, cu acordul Apelor Române, lucrările fiind cuprinse și în autorizația de construire emisă de Primăria Năvodari. Terenul era al statului, însă Primăria Năvodari l-a inventariat fraudulos în domeniul ei privat, ca să poată pretinde cele două milioane de euro de la Somaco Construct, pentru așa-zisa depozitare. Nicolae Matei nu a fost condamnat în această speță, faptele sale fiind prescrise.

Legea lacului Siutghiol, declarată neconstituțională

În perioada de controale care au condus la desființarea taxei fiscale, autoritățile au descoperit că Orașul Năvodari, la inițiativa lui Matei, a inventariat hectare întregi de teren din lac și de pe malul lacului în proprietatea privată a localității. Ca urmare, din 2018 există un proces pe rolul Tribunalului Constanța în care statul român revendică aceste terenuri furate pe vremea lui Matei. Somaco Construct SRL este intervenientă în proces, în favoarea statului. Un rezultat absolut remarcabil al procesului a fost sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea Legii 42/2010, la umbra căreia s-a produs acest jaf al terenurilor de stat. Practic, prin această lege, lacul a fost luat din administrarea Apelor Române și trecut în administrarea primăriilor din Constanța, Ovidiu și Năvodari. CCR a găsit sesizarea întemeiată și a declarat legea neconstituțională în ansamblu său.

Casa Hașotti intervine în Războiul Lacului

Procesul de la Constanța ar trebui să continue în linie dreaptă, până când statul își va recupera terenurile furate de gașca fostului primar Matei. Însă, în acest punct, se încearcă tergiversarea procesului de o firmă reprezentată tocmai de avocatul Tudor Hașotti, fiul lui Ionel și nepotul lui Puiu Hașotti. Prin poziția exprimată, acesta a încercat să aducă servicii fostului primar Nicolae Matei, care are toate motivele din lume ca procesul să nu se soluționeze în favoarea statului român, ca nu cumva să ajungă să răspundă.

Advertisement

De asemenea, același Tudor Hașotti a încercat să influențeze prin mijloace legale și decizia CCR, depunând un memoriu amicus curiae, de care, însă, judecătorii constituționali nu au ținut cont.

Epilog

Revenind la Puiu Hașotti, trebuie să mai spunem că acesta s-a retras din politică în anul 2016, atunci când problemele sale de imagine i-au determinat pe colegii de partid să-l scoată din prima linie. Din acel moment, politicianul s-a dat la fund, numele său revenind în actualitate abia cu această soluție pronunțată în dosarul prin care a încercat să obțină jumătate de milion de lei pentru că ar fi fost numit mafiot. Cel mai probabil, Puiu Hașotti va declara recurs. Însă în această cale de atac se analizează doar chestiuni de legalitate a hotărârii din apel. Șansele sale de a scăpa de eticheta de mafiot, prin acest proces, rămân extrem de mici.

Omul de afaceri Grigore Comănescu și-a petrecut ani de zile în instanțele de judecată, în confruntarea cu gruparea Hașotti-Matei

Pentru Grigore Comănescu lupta cu cei pe care i-a numit mafioți n-a fost deloc ușoară. Vorbim de o confruntare juridică dusă pe mai multe fronturi, atât pentru apărarea proprietății asupra carierei Sibioara, cât și pentru anularea taxei fiscale prin care aceștia au încercat practic să-l exproprieze de munca sa de o viață. Reamintim că societatea Somaco a avut conturile bancare blocate și nu a putut participa la licitații. Din acest motiv, tot grupul de firme coordonat de Grigore Comănescu a avut accesul restricționat sau condiționat sever la credite pentru dezvoltare. 

În tot acest timp, antreprenorul târât în această poveste uluitoare, în loc să fie lăsat să-și vadă de afacerile lui și de soarta celor 500 de salariați, a trebuit să meargă personal la zeci de procese, de la Judecătorie până la Înalta Curte de Casație și chiar la Curtea Constituțională a României, la audieri la parchete de toate gradele, de la Parchetul Judecătoriei până la Parchetul General și DNA Central, să se adreseze tuturor instituțiilor statului, de la Comisia de Abuzuri a Senatului, până la Curtea de Conturi și corpurile de control ale ministerelor de resort.  Dacă nu s-ar fi opus și n-ar fi luptat pentru drepturile sale, afacerea sa ar fi fost devorată de acești rechini. Aceasta este România reală.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions