Conecteaza-te cu noi

Actual

Pușcării pline, inclusiv cu copii sub 18 ani! Au comis și omoruri!

Published

on

Despre sistemul penitenciar din România am mai scris! Nu intrăm acum în detalii privind supraaglomerarea sau cum decurge viața zilnică în închisori. Este atât de grea încât e mai bine să nu știți. Numai că pentru asta trebuie să fiți suficient de inteligenți și corecți, încât să nu ajungeți acolo. Dacă e posibil, nici măcar în vizită, pentru că și asta vă poate marca pe viață.  Prin natura meseriei mele, am fost de mai multe ori în incinta penitenciarului Poarta Albă, iar ceea ce am văzut acolo a fost aproape inimaginabil. Nu mă refer la condițiile dificile, la faptul că în anumite situații dormeau câte doi deținuți în pat. Dar este greu de imaginat cum e să trăiești cu mai mulți oameni necunoscuți în aceeași celulă, cum e să-ți faci nevoile în aceeași celulă și cum decurg zilele și nopțile în aceeași celulă! Astăzi voi scrie despre miile de tineri, cu vârsta de sub 21 de ani care își duc viața în acest fel aproape incredibil.

32 de tineri sunt condamnați pentru omor!

Am încercat de mai multe ori să-mi dau seama ce anume i-a detereminat pe cei închiși să comită faptele care i-au trimis în închisoare. Și să nu vă imaginați că sunt doar furturi sau tâlhării. Nu, din nefericire sunt și crime comise de către aceștia. Din ce cauză au fost comise e greu de precizat – diferă de la situație la situație. Unele au avut la bază consumul de alcool, altele consumul de droguri iar altele s-au întâmplat pur și simplu. La momentul scrierii acestui material trebuie să vă spun că datele pe care le avem sunt proaspete, de la finele lunii ianuarie a anului curent. În închisorile din țara noastră se aflau atunci, și nu cred că s-au schimbat lucrurile în 3 săptămâni, 27.250 de pușcăriași. Dintre aceștia, 392 au vârsta sub 18 ani, iar 1231 sunt între 18 și 21 de ani. Vă dați seama că toți acești tineri și-au marcat întreaga existență. Mulți dintre ei nu vor mai ajunge în spatele gratiilor dar, cu siguranță, vor fi unii care își vor face carieră din a fi pușcăriași. Dar iată care sunt faptele pe care le-au comis: 32 de tineri cu vârsta SUB 18 ani sunt condamnați pentru omor, 10 dintre ei sunt închiși pentru omor calificat și unul pentru ucidere din culpă. Ce a fost în mintea acestor copii este dificil de explicat. Probabil nici ei nu știu cum anume au ajuns în această situație tragic. Firește că sunt mulți închiși din cauza comiterii infracțiunii de viol (39) – oare de ce nu au fost educați? Nici de hoți nu ducem lipsă – 111 sunt închiși pentru furt calificat, dar sunt și tineri care au comis tâlhării (44) sau tâlhării calificate (137). Din păcate, așa stau lucrurile în țara noastră – cu toate că există multe alte țări din lume în care pușcăriile sunt arhipline. Dar, pe de altă parte mă gândesc la legislația din țările arabe, unde poți să fii împușcat pentru comiterea anumitor fapte sau poti rămâne schilod pe viață pentru altele.

Ce se poate face?

Advertisement

Nu știu ce este de făcut, ce măsuri radicale s-ar putea lua în România pentru a scădea numărul deținuților. Dar cred că educația are un rol esențial! Și în copilăria noastră se întâmplau o mulțime de nenorociri și erau închisorile pline. Dar parcă lucrurile nu stăteau ca acum. Parcă mulțimea era mai conștientă de însemnătatea faptelor ei. Sunt convinsă că și multitudinea de filme horror dă idei anumitor persoane. Dar nici producerea acestor pelicule nu poate fi interzisă. Singura soluție care ne rămâne – și care nu știu când ar putea fi aplicată – ar fi să ne preocupăm mai mult de viitorul copiilor noștri, să îi învățăm importanța respectării învățăturilor celor 7 ani de acasă și, mai ales, să existe aceste învățături. Cred că mulți dintre români omit să-și educe copii din simplul motiv că ei, la rândul lor, sunt needucați. Dar singura noastră speranță este să rămânem optimiști!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions