Conecteaza-te cu noi

Actual

RAJA a pus în funcţiune primele 11 fântâni arteziene din municipiul Constanţa

Published

on

SC RAJA SA a preluat la începutul acestei luni, de la Primăria Constanţa, întreţinerea şi reabilitarea fântânilor arteziene din municipiu şi din staţiunea Mamaia. Având în vedere, timpul foarte scurt, dar şi starea tehnică a unor obiective, anul acesta fântânile vor fi reparate doar din punct de vedere tehnic (instalaţii şi pompe), urmând ca la sfârşitul sezonului estival, toate obiectivele să intre într-un amplu proces de reabilitare.

În urma eforturilor depuse, au fost puse în funcţiune11 dintre fântânile arteziene din oraş, respectiv: Fântâna din faţa Muzeului de Artă, Bazinul “Cascadă” şi Bazinul “Pescarii” din zona Faleză Cazino Constanţa,  fântâna din Parcul Teatrului „Oleg Danovski“, fântâna din Parcul Tomis II, bazinul de apă din Parcul Casei de Cultură, fântâna din zona Dacia, bazinul ornamental de la hotel Sulina (staţiunea Mamaia), bazinul ornamental de la hotel Meridian (staţiunea Mamaia), fântâna din Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia şi fântâna din parcul Far. Lucrările au constat în repararea instalaţiilor electrice, a pompelor, a ţâşnitorilor şi a sistemelor de alimentare cu apă, dar şi în igienizarea bazinelor.

Pentru sezonul estival următor, SC RAJA SA va efectua reparaţii capitale la  nivelul acestor obiective, cu refacerea hidroizolaţiei, a finisajelor şi a elementelor structurale, activităţi de îmbunătăţire a eficienţei pompelor de recirculare a apei, a sistemelor de filtrare şi de refacere a instalaţiilor de iluminat.

În perioada următoare, echipele RAJA care lucrează la întreţinerea şi reabilitarea acestor fântâni vor pune în funcţiune şi bazinul din zona Policlinicii II.

Advertisement

Biroul Comunicare SC RAJA SA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions