Conecteaza-te cu noi

Politica

Raportul „Orașe magnet”, realizat de Banca Mondială, prezentat la Constanța de Făgădău și Țuțuianu

Published

on

Primăria municipiului Constanța a organizat vineri, de la ora 11:00, în sala „Remus Opreanu“ prezentarea raportului „Orașe magnet“, document elaborat de reprezentanții Băncii Mondiale, în contextul acordului de asistență tehnică încheiat între Municipiul Constanța și Banca Mondială. Potrivit conducerii administrației municipale, evenimentul are drept scop informarea și interacțiunea principalilor actori la nivel local cu privire la statutul, rolul și potențialul de dezvoltare pe care municipalitatea le are la nivel național, dar și din perspectivă globală.

La evenimentul de vineri au participat, printre alții, consilieri locali municipali și județeni de la toate partidele politice, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Nicolae Dan Tivilichi, directorul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Dănuţ Jugănaru.

Proiectul a fost inițiat de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău. Edilul a precizat că, pe viitor, se impune acordarea unei maxime atenții cifrelor, datelor, problemelor “pe care le evidențiem către Banca Mondială”.

De asemenea, potrivit lui Făgădău, Constanţa va beneficia de sprijinul Băncii Mondiale pentru a accelera absorbţia de fonduri europene şi a planifica mai bine proiectele. Este vorba de un program în care sunt implicate universităţile, administraţia locală, portul şi agenţii economici – în special cei din turism.

Advertisement

„Nu va veni Banca Mondială să conecteze infrastructura, să facă munca de integrare a PUG-urilor ale localităților din zona metropolitană, să vândă localizarea noastră privilegiată. Le-am cerut să ne spună realitatea așa cum este. Nu contează că suntem pe primul sau pe ultimul loc într-un clasament anume, noi trebuie să știm corect de unde plecăm. Dacă ne putem minți între noi, o putem face; pe dânșii nu îi putem minți. Pe viitor să acordăm maximă atenție cifrelor, datelor, problemelor pe care le evidențiem către Banca Mondială. Dacă dăm cifre false, proiectăm ceva fals. Dacă dăm cifre greșite, rezultatul nu are cum să fie corect. Dacă nu vorbim cu onestitate despre problemele pe care le avem, dânșii nu vor putea veni cu soluții din practică. Să nu ne imaginăm că alte orașe sau zone nu au trecut prin aceleași chinuri ca noi. (…) Trebuie să știm de unde plecăm și să vorbim cu onestitate despre situația prezentului, cu bune și cu rele. Mulțumesc partenerilor de la Banca Mondială pentru că au avut încredere în municipiul Constanța, un organism care a schimbat procedura, a stârnit o premieră, a ales să lucreze cu un oraș. A fost un efort consistent, care are un singur capital: încrederea! Nici un studiu nu se poate face dacă nu furnizăm datele corecte. (…) Rolul acestei colaborări este unul generos: să așeze Constanța din punct de vedere al alocărilor bugetare într-o ordine firească și să judecăm prin prisma trecutului și a prezentului viitorul; să ne ajute să identificăm canale de comunicare și să pregătim un fundament de colaborare cu alții. Se face greu acest lucru într-o Românie în care am uitat să vorbim și să colaborăm între noi, a spus Decebal Făgădău.

La rândul său, președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a punctat că orașul și județul Constanța au ajuns puncte de interes mondial.

„Se demonstrează încă o dată că, la Constanța, orașul și județul sunt împreună și acest raport dovedește că orașul și județul au ajuns puncte de interes mondial!”, a spus Horia Marius Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Experții Băncii Mondiale au prezentat și rezultatele unui sondaj realizat la nivel național, cu privire la percepția pe care o au românii despre Constanța și potențialul său. Conform acestui sondaj, 22,2% dintre români ar alege să se mute la Constanța, iar printre motivele cel mai frecvent invocate de către respondenți în privința acestei alegeri se regăsesc: apropierea față de mare și o bună calitate a vieții pe care o oferă orașul. De asemenea, conform sondajului, peste 10 milioane de români au vizitat Constanța în ultimii 5 ani, acest aspect indicând potențialul deosebit pe care îl are Zona Metropolitană Constanța din punct de vedere turistic.

„În ultimii ani, ritmul de creștere economică al Constanței depăşeşte, de multe ori considerabil, nivelul înregistrat de alte orașe la nivel internaţional. Constanța are un potențial deosebit și are foarte multe oportunități de dezvoltare care trebuie cât mai bine fructificate. Zona Metropolitană Constanța este una din puținele în care  s-a înregistrat o creștere demografică în ultimul timp în contextul în care populația României este într-o continuă scădere. Acesta este cel mai bun indicator, un oraș care reprezintă un magnet pentru oameni este într-adevăr un oraș competitiv și un oraș care are potențial“, a  menţionat domnul Marcel Ionescu-Heroiu, senior expert în dezvoltare urbană al Băncii Mondiale.

Printre altele, Raportul „Oraşe-magnet, Migraţie şi navetism în România”, realizat de Banca Mondială, arată că aproximativ două milioane de români intenţionează să se mute într-unul dintre marile oraşe ale ţării, în următorii cinci ani, în vreme ce 1,1 milioane vor să părăsească ţara.

Este prima dată când Banca Mondială colaborează cu un oraş, a declarat astăzi, primarul Decebal Făgădău, la prezentarea raportului „Oraş magnet”, elaborat de Banca Mondială.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions