Conecteaza-te cu noi

Administratie

RATC/CT Bus ar putea opera și în localitățile limitrofe Constanței

Published

on

Consilierii locali din Constanța au votat un proiect de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane către societatea CT BUS SA şi atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin concesiune în municipiul Constanța. Concret, este vorba de transformarea RATC în compania CT Bus.

„RATC a devenit istorie. Ne aflăm în fața unei companii moderne. O companie de transport a orașului, suplă, mobilă, transparentă și apropiată de constănțeni, o companie care poartă numele CT Bus, adică Constanța – Autobus. Autobuzele din Constanța, indiferent de dimensiunea lor vor fi parte a flotei CT Bus și anunț că până la finele lunii  voi avea o întâlnire cu primarii și viceprimarii din localitățile ce fac parte din zona urbană funcțională a municipiului Constanța – Năvodari, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Valu lui Traian, Cumpăna și Agigea și le voi propune edililor acestor localități ca împreună să înființăm o asociație de dezvoltare intercomunitară pentru pentru transport, urmând ca, în funcție de posibilitatea de a asigura anumite trasee, să le propun să delege contractul de transport în comun către compania City Bus SA. Cu alte cuvinte, propunem comunităților din jurul Constanței să devină acționar la compania noastră și să avem o singură companie de transport pentru această zonă, care este inima județului. Evident că nu putem face lucrurile peste noapte. Oricât de mult ne-am dori, este un act procedural ce necesită voință în prima etapă și apoi parcurgerea unor etape destul de laborioase.

În prezent, parcul auto al RATC cuprinde 104 autobuze noi și urmează să vină, potrivit primarului, încă 41 de autobuze electrice. În plus, spune edilul, CT Bus mai are și autobuzele MAZ.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions