Conecteaza-te cu noi

Actual

Razie de amploare a polițiștilor constănțeni. Au fost aplicate sute de sancțiuni

Published

on

În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 18.00-00.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.

La acțiunea desfășurată în municipiul Constanța și localitățile limitrofe au participat peste 130 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, respectiv polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 800 de persoane, au fost controlate peste 400 de autovehicule, totodată fiind verificate 83 de localuri.

În urma activităților, au fost aplicate 416 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 180.000 de lei, dintre care 249 la Legea 55/2020, 37 la Legea 61/1991 și 109 la O.U.G. 195/2002.

Advertisement

Exemple:

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Soveja din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 59 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, în localitatea Valu lui Traian, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions