În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
La acțiunea desfășurată în municipiul Constanța au participat peste 85 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis”, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 825 de persoane, fiind oprite, pentru control, aproximativ 350 de vehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest și drug-test.
În urma activităților, au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 de lei, dintre care 109 la Legea nr. 61/1991, 64 la O.U.G. 195/2002 și 3 la Legea nr. 333/2003.
De asemenea, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare și au fost reținute, în vederea suspendării, 14 permise de conducere.
Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni, una la regimul rutier privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și una la Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice.
Exemple:
La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 23.00, a fost identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
Totodată, în autoturism, în urma controlului efectuat, polițiștii au identificat și ridicat 3 pliculețe autosigilante, care ar fi conținut o substanță vegetală și un grinder.
La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au identificat doi bărbați, de 28, respectiv 35 de ani, care ofereau spre vânzare trecătorilor, parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unei mărci înregistrate.
Bunurile au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.