Conecteaza-te cu noi

Politica

Răzvan Filipescu (PRO România), mesaj pentru liderii PNL Constanța: „Facem ceva și pentru agricultura din Dobrogea?“

Published

on

Agricultura este în pragul colapsului, iar actualul Guvern pare să fie surd la apelurile disperate ale fermierilor și agricultorilor. O spune candidatul PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, economistul Răzvan Filipescu. Într-o postare pe Facebook, acesta le adresează liderilor PNL Constanța o serie de întrebări legate de viitorul agriculturii din Constanța.

„Am tot citit declarații ale liderilor PNL Constanța, cu aspirații la tot felul de funcții, despre cum ar trebui să trăim noi în această Românie ”normală”. Știți ce am observat? Doar generalități, promisiuni, nimic concret pentru județul nostru.

Pentru că reprezentați partidul care se află la guvernare, vă adresez o serie de întrebări:

  1. De ce nu susțineți inițiativa PRO România de amânare a ratelor la credite/leasing-uri pentru fermierii afectați de secetă și tot vreți să o atacați la CCR? Puteți iniția și dumneavoastră o asemenea măsură dar faceți-o odată! Discutați si cu fermierii din PNL și o să înțelegeți ca anul trecut, pe vremea asta, fermierii intrau la recoltat, înregistrau venituri, acum nu recoltează nimic, iar scadența facturilor a venit deja. Oameni au nevoie de ajutor acum, nu mâine, nu peste o săptămână sau o lună, ori nu știu când. Au trecut două luni de când se trag semnale de alarmă și nu se vede nimic concret, doar amăgiri.
  2. Fermierii așteaptă mult promisele despăgubiri, iar până acum nu există precizat vreun cuantum, vreo formă și dată la care se vor plăti. Cum vă luptați pentru agricultura constănțeană, în acest caz?
  3. Să înțelegem că sunteți de acord cu premierul Orban care aprecia acordarea despăgubirilor drept măsură populistă? Unde este populismul când se votează și se trimite spre promulgare o lege care urmărește instituirea unei scheme de ajutor, ca și în alte domenii, la fel cum faceți pentru companiile aeriene de exemplu. Să se apuce guvernul să notifice CE mai repede, să nu mai pierdem timpul, vorbim deja de peste două luni de aceasta problemă a despăgubirilor.
  4. Acum vedem colegi de-ai dumneavoastră care au atacat și legea privind vânzarea terenurilor către fermierii români, o lege care ar reduce specula cu atât mai mult în acest context al secetei care pune în dificultate mulți fermieri. Aveți o propunere mai bună? Știți foarte bine că o lege poate fi îmbunătățită, dar văd că în ultima vreme colegii dumneavoastră doar atacă și nu vin cu nimic concret în loc. Ne-ar fi plăcut nouă, constănțenilor, să vedem că luați atitudine, domnilor lideri PNL.

Ce le răspundeți primarilor și agricultorilor, inclusiv celor care se regăsesc în PNL? Toți așteaptă ceva dar nu se întâmpla nimic… Mergeți prin județ și veți vedea că normalitatea voastră pe care o promovați public este disfuncțională, dureroasă și chiar falimentară!“, se arată în mesajul lui Filipescu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions