Conecteaza-te cu noi

Politica

Reacții după eșuarea negocierilor. Septimiu Bourceanu (PNL): „La Constanța, dacă votați USR, votați PSD!“

Published

on

Liberalii contraatacă după ce cei de la USR au acuzat că negocierile au fost doar de fațadă și că, de fapt, liberalii și-ar fi dorit mai degrabă un tratat de vasalitate decât unul de parteneriat. Prim-vicepreședintele PNL Constanța, Septimiu Bourceanu, notează, într-o postare pe Facebook, că, la Constanța, „cine votează cu USR votează, de fapt, cu PSD!

„Explic și de ce: USR a avut o mulțime de ocazii în care puteau să negocieze pe proiecte o alianță a dreptei. În schimb, știți ce au făcut? Au mers pe principiul: “Hoțul strigă hoții!”. Au declinat orice fel de oferte venite din partea noastră, au încercat mereu să își impună oameni pe funcții, au fost inflexibili și, în spatele ușilor închise, au refuzat constant orice colaborare. În spațiul public, în schimb, au strigat ca din gură de șarpe că P.N.L. nu vrea unificarea dreptei. Pe cine ajută aceste jocuri ale USR? E foarte simplu: ajută PSD să câștige prin fracționarea dreptei și împărțirea voturilor. Gândiți-vă că P.N.L. are tot interesul ca voturile de dreapta să doboare guvernarea locală a PSD la Constanța. Am adus argumente, am propus proiecte, spre deosebire de USR care a cerut doar funcții pentru anumiți oameni din interiorul partidului. Am fost dispuși să oferim USR cele două poziții de viceprimar a municipiului Constanța, cei doi vicepreședinți C.J.C. și alte funcții în aparatul administrativ local și județean dar nu au vrut. Le-am demonstrat prin cercetări sociologice actuale și complexe de ce ar trebui să susțină candidații P.N.L. pentru Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța. În replică, USR a venit cu sondaje realizate în mediul online. Și lista argumentelor poate continua. Prin urmare, este limpede că scopul USR este ca PSD să câștige la Constanța. Mult clamatul partid fără penali este de fapt un iepuraș care rupe voturi pentru stăpânii de la PSD. Votați în cunoștință de cauză pe 27 septembrie!“, a spus liderul PNL Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions