Conecteaza-te cu noi

Societate

Recomandările medicului Raed Arafat: “De sărbători, încăperile să aibă geamurile deschise, să se mănânce cu distanțare, să se poarte masca în casă”

Published

on

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că, de aceste sărbători, este recomandat să nu se primească vizite, nici chiar din partea membrilor familiei cu care nu se locuieşte în mod constant. În cazul în care se primesc totuşi musafiri, se recomandă purtarea măştii de protecţie, mai puţin în momentul în care mănâncă. Atunci este necesar ca persoanele să stea la distanţă, iar încăperea să fie foarte bine aerisită.

Acesta a fost întrebat dacă, eventual ar trebui să mâncăm pe rând. „Și asta este o soluție, dacă vreți să o propuneți”, a răspuns șeful DSU.

”Dacă nu se respectă măsurile de distanţare şi purtare a măştii şi numărul cazurilor creşte, normal că aceste cazuri vor avea un procent care vor ajunge la Terapie Intensivă. Vom avea un procent care ajunge la terapie intermediară, care necesită spitalizare, deci va creşte numărul pacienţilor care necesită spitalizare. De aici insistenţa noastră de respectare a regulilor şi în ziua de astăzi. Nu trebuie să aşteptăm recomandări noi. Deci: mască, distanţare şi mai ales în timpul sărbătorilor, sărbători în familie restrânsă, rămân recomandările cu care insistăm pentru a opri o posibilă răspândire a acestei tulpini într-un mod mai serios în ţară”, a mai afirmat Arafat.

Acesta susţine că recomandabil ar fi să nu se primească musafiri de sărbători, dar, dacă acest lucru se întâmplă, este necesară purtarea măştii.

”Să deschidă geamurile, va fi frig, bineînţeles, dar să deschidă geamurile, să aerisească. Dacă vin oameni din altă casă, cu care nu stai de regulă, cu excepţia momentului în care se mănâncă şi unde trebuie totuşi să se păstreze o distanţă, purtarea măştii, care ştiu că este foarte greu, poate unii spun că exagerăm cu aceste recomandări, dar sunt recomandări care au fost menţionate inclusiv de OMS. Adică dacă cu o persoană cu care nu stai, în marea parte a timpului trebuie să ai mască, cu excepţia momentului în care mănânci şi trebuie să fie aerisire foarte – foarte bună în încăperile în care se stă (…) Dar rămâne recomandarea să nu existe astfel de întâlniri, pentru că astfel de întâlniri pot expune şi persoanele în vârstă, pot expune şi persoanele apropiate şi pot să ducă o parte din aceste persoane în spitale şi poate chiar în stare foarte gravă. Să nu ne punem cu virusul, că noi suntem mai tari decât el, că nu se pune situaţia în acest mod. Trebuie să înţelegem această situaţie, nu avem altfel de controla decât prin măsurile de distanţare, limitarea contactului, limitarea mobilităţii şi bineînţeles purtarea măştii când suntem în preajma persoanelor cu care nu stăm, în interior şi în exterior”, a adăugat şeful DSU.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions