Conecteaza-te cu noi

Societate

Record: Bugetul primei etape a programului Rabla pentru Electrocasnice, epuizat în 5 minute

Published

on

Bugetul alocat primei etape a programului Rabla pentru Electrocanice a fost epuizat în 5 minute de la startul selectării voucherelor din aplicația informatică.

În topul preferinței cumpărătorilor s-au aflat aparatele frigorifice, urmate de mașini de spălat rufe și mașini de spălat vase. Astfel, au fost generate 35.000 de vouchere pentru: 13.370 de mașini de spălat rufe, 7.135 de mașini de spălat vase și 14.496 frigidere.

Astăzi, voucherele vor intra în procedură de validare, urmând ca, imediat după aceasta, românii să-și poată achiziționa electrocasnicele dorite. Aceștia au termen de 15 zile calendaristice de la data publicării listei voucherelor aprobate pentru a le valorifica.

„În opinia mea, acest program este unul dintre cele mai populare programe derulate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu. Acest fapt a fost dovedit și astăzi de noul record înregistrat, în care, în timp de 5 minute, au fost epuizate cele 14 milioane de lei, bani alocați achiziției de mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate frigorifice. Dincolo de popularitate, mă uit la efectele acestui program – faptul că sute de mii de români implicați în ambele ediții de anul acesta și-au înlocuit echipamentele electrocasnice cu unele eficiente energetic duce România într-o zonă de responsabilitate de mediu, pornind din fiecare casă”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos.

Advertisement

Această ediție a programului Rabla pentru Electrocasnice mai are încă două etape:

În cadrul celei de a doua etape, care are loc între 3 decembrie, ora 10.00 și 9 decembrie, ora 23.59, se pot genera vouchere în valoare de 400 de lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G, vouchere în valoare de 500 de lei pentru laptopuri și de 300 de lei pentru tablete.

În cea de a treia etapă, care are loc între 10 decembrie, ora 10.00 și 16 decembrie, ora 23.59, se pot genera vouchere în valoare de 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++, respectiv pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++, iar vouchere în valoare de 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions