Conecteaza-te cu noi

Actual

Recrutare de ochii lumii. Cum și-a pus ALDE ingineri în… spații verzi și deșeuri în conducerea OIL Terminal

Published

on

La începutul anului în curs, conducerea OIL Terminal anunța cu surle și trâmbițe că organizează concurs pentru recrutarea unei firme care să se ocupe de selecția componenței Consiliului de Administrație al companiei. De atunci și până înaintea sărbătorilor pascale, atunci când au fost anunțați cei care intră în forul intern de conducere pentru următorii patru ani și nu doar pentru patru luni, așa cum a fost până nu demult, tăcere! Totul a fost confidențial. Atât de confidențial încât același partid care deține Ministerul Energiei – ALDE – a adus în conducerea OIL Terminal nu mai puțin de patru oameni! Informația a trecut aproape neobservată în această perioadă, oamenii având cu totul alte preocupări înaintea minivacanței de Paște.

Selecția s-a făcut, conform anunțului public transmis de companie, potrivit prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă. Așa au ajuns în componența companiei care operează unul dintre cele mai mari terminale petroliere de la Marea Neagră specialiști în spații verzi și ingineri specializați în deșeuri. Niciunul nu se va teme că își va pierde mandatul după patru luni, modificările aduse în cadrul companiei pentru mandatul administratorilor fiind operate pentru mandate de… 4 ani.

Deloc surprinzător, scrie newsenergy.ro, cinci din cei șapte membri ai CA sunt dintre cei vechi, numiți interimar în funcții anul trecut, majoritatea având conexiuni cu ALDE, partid aflat la guvernare. Astfel, potrivit datelor oficiale date publicității și transmise de sursa citată, în componența Consiliului de Administrație au rămas:

  • Gheorghe Cristian Florin – a ajuns în CA-ul Oil Terminal, cu mandat interimar, în luna martie, pentru ca la începutul lunii aprilie să fie ales în fruntea Consiliului de Administrație al Oil Terminal. Având diplomă de inginer expert în managementul deșeurilor obținută, în 2000, Universitatea Biotera, plasarea sa în această funcție s-a făcut la presiunea ALDE, conform relatărilor din presă.
  • Costreie Toma-Bogdan – de profesie avocat, acesta a fost, în perioada iune 2012 – mai 2013, director general adjunct în Ministerul Economiei, totodată fiind numit administrator special al combinatului chimic Oltchim, prin ordinul ministrului economiei de atunci, Daniel Chițoiu, care în prezent este secretar general al ALDE.
  • Ungur Ramona – aleasă pe 24 noiembrie ca membru provizoriu, are experiență în domeniul bancar.
  • Cononov Paul – a fost numit în CA-ul companiei în luna iunie 2017, tot susținut de ALDE. El este directorul Secţiei de Gospodărire a Apelor Tulcea şi preşedinte FLAG Delta Dunării.  Între anii 2005 şi 2008, în guvernările PNL şi PDL, a fost guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
  • Ovidiu Aurelian Andrei – Tot politic a fost numit în martie anul trecut și Andrei Ovidiu Aurelian, consilier judeţean ALDE în Giurgiu şi fost Șef serviciu la SC Salubris SA Giurgiu.
  • Pop Radu Cristian – este unul dintre cei noi pe lista membrilor CA. Din datele publice reiese că, în perioada 28 noiembrie 2017 – 2 aprilie 2018, a fost consilier la Ministerul Economei. Numirea sa a avut loc în mandatul de ministru al lui Gheorghe Șimon, înlocuit la finele lunii ianuarie a acestui an cu Dănuț Andrușcă.
  • Lazariu Ciprian – este, de asemenea, unul nou ales în funcția de membru în CA la Oil Terminal. Acesta are un CV bogat, cu funcții de conducere în companii precum Bulrom Gas, Kronospan Sebeș, Romstal, Policolor sau Dacia. Cariera și-a început-o în 1999, la terminarea Facultății de Studii Economice în Limbi Străine din cadrul ASE București, la Ministerul Transporturilor, ca expert Transporturi Rutiere.

NOTĂ! Nicolae Cîmpeanu era în conflict de interese, fiind angajat al OMV Petrom, și-a pierdut mandatul. La fel și Andrei Ionuț Onofrei, de profesie avocat, numit în CA la finele lui noiembrie. Celălalt candidat de pe lista de 10 supusă votului cumulativ al acționarilor a fost Țicu Niculae. Acesta nu a strâns suficiente voturi.

În concluzie, Ministerul Energiei, condus de data aceasta de un nou ministru, Anton Anton (ALDE), a păstrat în această companie strategică oamenii numiți de predecesorul său, Toma Petcu, vicepreședintele ALDE, schimbat recent din funcție, scriu jurnaliștii de la newsenergy.ro.

Advertisement

Aceeași sursă notează și că Oil Terminal a avut anul trecut rezultate financiare foarte slabe: profitul net a scăzut la 4,9 milioane lei, de la 15,4 milioane lei în 2016, la venituri mai mici din prestarea de servicii. De asemenea, nivelul datoriilor pe termen lung a crescut de la 35,9 milioane lei în 2016 la 59,6 milioane lei, anul trecut.

IMPORTANT! Un necunoscut de 94 de ani, pe nume Sebastian Valentin Dumitrescu, a ajuns să dețină peste 11 la sută din Oil Terminal, companie cu capital majoritar de stat, care operează cel mai mare terminal petrolier din țară, au scris și jurnaliștii de la hotnews.ro. De asemenea, o persoana cu același nume – Sebastian Valentin Vlădescu – apare pe lista persoanelor care au primit despagubiri de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dar nu este clar dacă e vorba despre acționarul Oil Terminal. Datele publice de la ANRP nu indica in ce au constat despagubirile primite de aceasta persoană.

În prezent, statul român, prin Ministerul Energiei, deține 59,62% din participații, restul fiind alți acționari cu 40,37%. Acționarii au aprobat în luna aprilie distribuirea a 84% din profitul net de 17 milioane de lei obținut în 2016, valoarea dividendului brut fiind de 0,024 lei/acțiuni, plata urmând să fie făcută începând cu 6 iunie.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions