Conecteaza-te cu noi

Actual

(Video) Reîncep căutările elevului de la Colegiul Militar Craiova, care s-a înecat în mare.

Published

on

În cursul nopții trecute, la ora 2.00 au fost întrerupte căutările băiatului care a dispărut ieri în mare, la Mamaia, în dreptul hotelului Doina, dar acestea vor fi reluate la ora 8.00 a dimineții.

Pe lângă echipajele MApN, la căutări vor participa și 24 de scafandri din partea ISU Constanța. Intervine și ambarcațiunea TARGA din punctul de salvare din mediul acvatic Portul Tomis, de la ISU Constanța, care caută pe zona de larg.

Reamintim că Mitroi Iosif-Corneliu, elev al Colegiului Militar Național „Tudor Vladimirescu” din Craiova, a fost dat dispărut, marți, 28 mai, în jurul orei 16.00.  În vârstă de 16 ani, el participa la „Școala de vară” organizată de Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale în perioada 28-31 mai, în garnizoana Constanța, și se afla în timpul liber alături de colegii săi și profesorul însoțitor.

Un detașament de scafandri militari ai Centrului de Scafandri al Forțelor Navale Române s-a alăturat, aseară, operațiunilor de căutare a elevului militar Mitroi Iosif-Corneliu, dispărut în zona plajei din stațiunea Mamaia.

Advertisement

Primul detașament, format din 16 scafandri militari, acționează, începând cu ora 21, cu echipamente de specialitate, inclusiv sonar.

Centrul de Scafandri a luat măsuri pentru constituirea unui al doilea detașament, care să intervină în caz de nevoie.

Update: Iată ce spune mr. Ciulei Marian, comandantul acțiunii scafandrilor de la ISU Constanța, șef al Centrului de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție, despre acțiunea de căutare de azi:

Update: A fost extinsă zona de căutare, până în zona Cazino.

Advertisement

(Video) Un băiat de 16 ani a dispărut în mare în stațiunea Mamaia

 

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions