Conecteaza-te cu noi

Administratie

Remus Negoi, șeful USR Constanța, vrea sa fie președintele Consiliului Județean

Published

on

După ce deputatul Stelian Ion a fost desemnat drept candidat la funcția de primar al Constanței, acum vine rândul pentru alegerea candidaților la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Potrivit unei postări pe Facebook, președintele Organizației Județene Constanța a USR, Remus Negoi, a anunțat că s-a înscris în cursa internă din partid pentru a fi desemnat candidat la funcția de președinte al CJC.

„Am luat hotărârea de a participa la alegerile interne ale USR Constanţa, pentru a deveni candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judetean Constanţa. Fiindcă oraşul şi judeţul Constanţa au fost conduse discreţionar mulţi ani, de aproape aceeaşi gaşcă crescută din mlădița Mazăre – Constantinescu, încrederea mea în tot ceea ce a însemnat politică a tins către zero. Apariţia USR a reprezentat cumulul de valori după care m-am ghidat mereu – bun simţ, ambiţie, determinare, corectitudine, loialitate, modestie – valori pe care le credeam pierdute în politica din România. Îmi doresc să ofer sprijinul meu necondiţionat realizării unei politici corecte, acolo unde e nevoie de mine, să particip la alegerile interne pentru a fi desemnat candidatul USR Constanţa la funcţia de preşedinte al Consiliului Județean, pentru că schimbarea reală o putem face din interiorul acestuia. Sunt deosebit de motivat pentru a duce o muncă asiduă şi corectă în Consiliul Județean Constanța. Am dat aproape tot timpul meu liber proiectului USR Constanța, proiect în care cred 100%. Doresc să demonstrez, împreună cu colegii mei din U.S.R., că (mai) există în România speranţă că politica poate fi făcută altfel, mult în bine, faţă de ultimii 30 de ani. Revoluţia bunului simţ abia începe!“, se arată în postarea lui Negoi.

Remus Negoi este doctor în economie al A.S.E. București, economist și absolvent al Facultății de Știinte Economice din cadrul Universității “Ovidius” Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions