Conecteaza-te cu noi

Politica

Remus Negoi: „Terenurile de sport din incinta școlilor vor fi deschise și în afara orelor de program“

Published

on

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a anunțat că un proiect de lege important a trecut de Senat. Este vorba de Legea 296/2021 care vizează modificarea Legii Educației. Potrivit actului normativ, terenurile de sport din incinta unităților de învățământ vor fi deschise pentru copii și în afara orelor de program școlar. Legea a fost aprobată de Senat în unanimitate.

„Inițiativa legislativă aparține deputatului USR PLUS, Tudor Pop și vine în contextul în care România se situează printre ultimele țări din UE la activitățile fizice, iar una dintre principalele cauze care au dus la această situație este lipsa accesului la infrastructura sportivă. Intrarea în bazele sportive ale școlilor se va face cu condiția ca minorii să fie însoțiți de un adult și cu respectarea unui regulament, iar excepție fac cluburile sportive școlare şi universitare.

USR Constanța a propus încă de acum 2 ani o hotărâre de Consiliu Local în acest sens, care viza deschiderea terenurilor de sport din incintele școlilor pentru copii, cu scopul de a-i încuraja să facă mișcare în aer liber, în spații sigure și amenajate.

Acum consilierii locali USR PLUS de la Constanța au revenit cu propunerea însă aceasta nu a fost încă adoptată.“, a spus Negoi.

Advertisement

Amintim că, în campania electorală din 2020, USR Constanța a lansat un program numit „Constanța Renaște“ prin care au propus deschiderea curților școlilor pentru elevi și în afara orelor de studiu. În această idee, consilierii locali ai USR-PLUS Mirela Garip și Florin Cocargeanu, care este și viceprimarul orașului, propun un program pilot prin care doresc reamenajarea terenurilor de la școli și transformarea lor în spații de recreere.

„Pentru că e primăvară, iar zona verde a Constanței este insuficiență, am propus primarului un proiect pilot de reamenajare peisagistică a unei curți școlare cu replicarea proiectului la mai multe unități în viitor. Aceste lucrări constau în reamenajarea miniterenului de fotbal prin gazonarea lui, dotarea curții cu arbuști, băncuțe, coșuri de gunoi, realizarea unei grădini a școlii care să solicite elevii în îngrijirea ei și să-i ajute în înțelegerea importanței mediului înconjurător, alimentației sănătoase. Odată înverzite aceste curți și după ce vom depăși pandemia avem în vedere deschiderea lor pentru elevi și în afara orelor de curs astfel încât ei să petreacă mai mult timp în exterior și să se bucure de sport.“, spunea Mirela Garip în primăvara acestui an.

După cum era de așteptat, proiectul a fost refuzat de primarul Vergil Chițac. Acum că proiectul va deveni lege, să sperăm că ediul Constanței îl va pune în aplicare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions