Conecteaza-te cu noi

Societate

Restricții de circulație în minivacanța de Sfânta Maria

Published

on

În perioada 14 – 18 august 2019, potrivit Ordinului ministrului transporturilor și ministrului afacerilor interne nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă, conform datelor de mai jos:

Pe Autostrada A2 – Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Cernavodă – Constanţa (intersecţia A2 cu A4). Este vorba despre ambele sensuri de mers. Restricția este valabilă începând de miercuri, 14 august, de la ora 16.00 până la ora 22.00. Joi și vineri, restricția se aplică de la ora 6.00 până la ora 22.00. Sâmbătă este valabilă pe drumul București-Constanța, iar duminică între Constanța și București, în același interval orar.

Aceleași restricții sunt valabile pe ambele sensuri ale DN 7, între Pitești (intersecția DN7 cu DN 7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN1), în zilele de miercuri, joi și vineri.

Tot drum cu restricție este și DN 39 (intersecția DN39 cu DN 39A) – Mangalia. Și aici, se aplică de miercuri, de la ora 16.00, până duminică seara, la ora 22.00.

Advertisement

Restricție valabilă doar duminică, de la ora 6.00, la ora 22.00 este și pe DN 22C, de la Murfatlar (intersecția DN22C cu DN3) -până la Cernavodă (intersecția DN22C cu A2).

”Încălcarea prevederilor Ordinului ministrului transporturilor si ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.”, precizează Bireoul de presă al CNAIR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions