Sala Sporturilor din Constanța va fi gazda unor competiții de anvergură europeană. Echipa naţională de baschet feminin a României se pregătește de două meciuri importante în campania de calificare FIBA Women’s EuroBasket 2025: pe 9 noiembrie vs Islanda de la ora 18:00 și duminică, 12 noiembrie, vs Slovacia, de la ora 18:00. De asemenea, echipa masculină de handbal CSM Constanța va avea două meciuri în competiția europeană EHF European League: marți, 14 noiembrie cu SPR Chrobry Glogow, de la ora 19:45 și marți, 28 noiembrie, cu MOL Tatabanya KC, de la ora 19:45.
Pentru buna desfășurare a meciurilor, se vor institui o serie de restricții, astfel:
– în data de 09.11.2023 și 12.11.2023 se va permite blocarea totală a parcării aferentă Sălii Sporturilor, în intervalul orar 06:00-20:00;
– în data de 14.11.2023 și 28.11.2023 se va permite blocarea totală a parcării aferentă Sălii Sporturilor, în intervalul orar 06:00-22:00.