Conecteaza-te cu noi

Societate

România demarează campania de imunizare cu a treia doză de vaccin anti COVID

Published

on

În România începe marţi imunizarea populaţiei cu cea de a treia doză de vaccin anti-COVID.

Momentul va fi marcat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „prof. dr. Matei Balş”, unde cadrele medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor primi cea de a treia doză de vaccin.

Prima persoană vaccinată va fi managerul unităţii spitaliceşti, dr. Cătălin Apostolescu, medic primar Boli Infecţioase.

De asemenea, va fi prezent preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă. De altfel, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat marți că persoanele care s-au vaccinat cu două doze și au și istoric de trecere prin boală pot amâna vaccinarea cu doza trei, deși nu există o contraindicație sau probleme de siguranță pentru efectuarea acesteia.

Advertisement

„Nu este contraindicată efectuarea dozei a treia, dar putem să temporizăm acest moment. Putem să amânăm decizia de efectuare a dozei trei, dar nu există o contraindicație sau probleme de siguranță la persoanele care sunt vaccinate cu schema completă și au și istoric de trecere prin boală”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, se va afla la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, unde va primi a treia doză de vaccin anti-COVID.

“De astăzi, toţi cei care s-au vaccinat cu schemă completă cu cele două doze şi au trecut cel puţin şase luni de la ultima doză pot cere vaccinarea cu cea de-a treia doză. Recomand tuturor şi îndemn pe toată lumea… Sunt peste un 1.100.000 de cetăţeni români – personal medical, dar nu numai – care se încadrează în această categorie şi care se pot vaccina cu cea de-a treia doză de vaccin”, a spus Cseke Attila.

El a susţinut că, până marţi dimineaţă, aproximativ 12.000 de persoane s-au programat pe platforma dedicată imunizării anti-COVID-19 pentru cea de-a treia doză.

NOTĂ! Serul este recomandat, în principal, personalului medical, vârstinicilor și celor care lucrează în domenii esențiale. 

Important de precizat este și că persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de a treia doză începând de marţi.

Vaccinarea cu cea de a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început pe 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în prezent, administrarea dozei de rapel.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions