Conecteaza-te cu noi

Actual

România riscă să rămână sub troiene de zăpadă: “Șoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă drumarii nu-și primesc măririle salariale”

Published

on

Sindicatul „Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 de salariați din totalul celor 7.000 ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunță că nu vor mai deszăpezi drumurile dacă societatea nu va mări salariile, astfel încât să acopere cel puțin indicele de inflație.

”Salariul minim în CNAIR este de 2.453 lei, motiv pentru care de trei săptămâni, sindicatul a solicitat întâlnirea comisiei de negociere. Banii solicitați sunt prevăzuți în Bugetul de venituri și cheltuieli, dar se pare că cei din conducerea companiei se eschivează, de teamă de a nu-și pierde funcțiile. Atât președintele Consiliului de Administrație, Bogdan Pascu cât și directorul general al companiei, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, încalcă cu bună știință prevederile Contractului Colectiv de Muncă, neconvocând în termenul prevăzut de contract comisia de negociere”, anunță sindicatul într-un comunicat de presă publicat de g4media.ro.

Drumarii susțin că sunt hotărâți să nu mai deszăpezească drumurile în această iarnă, în semn de protest, deoarece nu au primit nici un semn concret de la conducerea CNAIR la solicitările de majorări salariale cel puțin în raport cu rata inflației.

„Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt și cei cu salariile cele mai mici și e normal ca aceștia să fie cei mai nemulțumiți. Dintre angajații CNAIR, aproximativ 3.000, adică aproape jumătate din total, lucrează pe teren la deszăpezire și câștigă, în medie, până în 3.200 de lei brut. Aceștia muncesc din greu în fiecare iarnă chiar și câte 24-36 de ore fără întrerupere. Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alții rămân izolați în viscol. Am avut angajați care au rămas izolați câteva zile în câmp, când încercau să deszăpezească drumurile”,  semnalează conducerea sindicatului.

În fiecare iarnă, angajații CNAIR deszăpezesc 17 000 km de drumuri naționale și 873 km de autostrăzi din întreaga țară.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions