Conecteaza-te cu noi

Actual

Românii de la OncoGen au descoperit vaccinul împotriva virusului ucigaș. Ce fac autoritățile?

Published

on

Lumea a pornit într-o luptă contra-cronometru în găsirea unui leac pentru a distruge virusul ucigaș, care a panicat întreaga planetă. Din China și până în America, toată lumea vorbește de tot felul de tratamente-minune care să distrugă noul coronavirus. Specialiștii în virusologie spun că, despre posibilitatea descoperirii unui vaccin contra acestui virus, în perioada imediat următoare, nici nu poate fi vorba. În toată această căutare disperată, se pare că veste cea mare vine chiar de pe meleagurile noastre mioritice. Mai exact, profesorul universitar doctor Virgil Păunescu, directorului centrului OncoGen din Timişoara, a anunțat, miercuri, la Sinteza zilei de la Antena 3, că instituția pe care o conduce a dezvoltat vaccinul împotriva COVID-19.

„Undeva în luna ianuarie, când am văzut ce se întâmplă în China, noi lucram la o tehnologie care se numește vaccinare personalizată în cancer și aceasta este un pic diferită de vaccinurile clasice. Și am lăsat-o un pic deoparte când am văzut ce se întâmplă în China și am început testele în raport cu acest virus, coronavirusul, mai ales că structura lui a fost publicată pe internet de cercetătorii chinezi și apoi de cei americani. (…) Noi am extrapolat o cercetare din cancer la vaccinarea împotriva virușilor, în cazul nostru împotriva COVID-19 și am dezvoltat un concept, că nu e vorba numai de o vaccinare cu consecințe mai largi. E un vaccin flexibil care se poate adapta rapid. (…) Dacă îmi cereți un pronostic, eu zic că 90% avem vaccinul”, a declarat prof.dr.Virgil Păunescu, la Sinteza zilei.

De altfel, vestea cea mare fusese anunțată, tot miercuri, și pe pagina de Facebook a OncoGen.

„O zi importantă pentru OncoGen: avem Vaccinul (echivalentul a 1000 de doze). Astăzi începem testele. #Vaccine #Romania #VaccineRomania #Covid19Vaccine #VaccineOncoGen

P.S. Ieri am terminat sinteza vaccinului. Azi incepem testele!

Advertisement

Important: Acest vaccin este deocamdată în fază de testare in laborator.“, se arata în postarea de pe Facebook.

De altfel, în cadrul unui interviu acordat publicației Neesweek România (vezi aici: https://www.facebook.com/149371012371397/videos/669413607225956/) directorul OncoGen, Virgil Păunescu, a explicat că institutul pe care îl conduce este specializat în cercetare despre cancer. Cum a ajuns un institut onoclogic să se ocupe de descoperirea unui vaccin pentru Covid 19? Ei bine, Virgil Popescu spune că OncoGen aplică de mai mulți ani o metodă de cercetare foarte ingenioasă descoperită în Statele Unite ale Americii. Este vorba de crearea unor vaccinuri personalizate pentru bolnavii de cancer. Practic, aceste vaccinuri învață organismul afectat de această boală că celulele tumorale sunt corpuri străine, la fel ca virusurile. În acest fel, sistemul imunitar ajunge să atace celulele canceroase și să le distrugă, boala putând fi învinsă fără procedurile înfiorătoare ale chimioterapiei.

Aici este momentul să vă spunem că, potrivit unor opinii științifice popularizate de presă, Coronavirusul este greu de ucis pentru că sistemul imunitar uman identifică foarte greu acest virus. Popular vorbind, sistemul imunitar uman se prinde greu că este supus unei invazii (după vreo 14 zile); iar atunci când se prinde, reacția imunitară este de multe ori ineficientă, în special la persoanele în vârstă și cu alte comorbidități. Vaccinul de la Timișoara ar trebui să învețe organismul uman să descopere din timp invazia de Coronavirus și să distrugă proteinele cu țepi ale virusului, ca să-l anihileze.

În interviul acordat, Virgil Păunescu a relatat că o parte din cercetările echipei de la Timișoara au fost comunicate unui institut din China. Din păcate, chinezii și-ar fi însușit cercetările românești, pe care le-ar fi publicat ca descoperiri remarcabile ale lor. Virgil Păunescu s-a plâns de faptul că statul român nu ajută aproape deloc cercetarea. Institutul depinde total de un producător de materiale din Germania, deși aparatura care i-ar asigura independența nu costă mai mult de 200.000 de euro.

Dacă testele pornite ieri de OncoGen vor avea rezultate pozitive, România ar putea avea speranțe la un premiu Nobel… deși, trebuie să spunem, zeci de institute din întreaga lume galopează pentru a găsi formula de vaccin menită să salveze planeta.

Advertisement

În concluzie, să sperăm că măcar acum în al 12-lea ceas autoritățile statului (Guvern, Președinție) să dea importanța cuvenită descoperirii celor de la OncoGen și să sprijine cercetarea lor, a căror soluție ar putea salva nu doar populația României, ci întreaga planetă.

Sursa foto: Facebook

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions