Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

S-a finalizat pregătirea plajelor pentru sezonul rece

Published

on

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a finalizat pregătirea plajelor pentru sezonul rece. Aceste lucrări de conservare au început de la 1 octombrie, după preluarea plajelor de la operatorii economici și s-a reușit finalizarea acestora chiar mai devreme decât au fost planificate.

Potrivit directorului ABADL, Bogdan Bola, acțiunile pentru diminuarea efectelor eroziunii eoliene sunt efectuate de angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța.

Iată ce lucrări s-au făcut:

  • igienizarea plajelor – colectarea corpurilor straine: de lemn, metal, plastic, etc, fiind strânse 60 tone de deșeuri
  • montarea gardurilor de stuf se face de obicei în fiecare sezon rece pe o distanță de 10.000 de metri în zonele supuse eroziunii, conform cu îndrumarile din studiul și proiectul realizat de Institultul Național de Cercetări Marine ”Grigore Antipa” – “ Protejarea depozitelor de nisip ale plajei emerse contra acțiunii directe a vântului în sezonul rece”, dar în acest an odată cu începerea lucrărilor pentru proiectul “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, Faza II (2014-2020)” distanța a fost mai mică – aproximativ 4.500 ml
  • constituirea unor depozite de nisip pe Cordonul Venus – Saturn pentru înnisiparea zonelor erodate de furtunile existente în timpul iernii. În depozite se constituite cantități de câteva zeci de mii de m³ de nisip, care urmează să fie transportate în primăvară acolo unde va fi necesar în vederea pregătirii plajelor în sezonul estival 2021.

Gardurile de stuf au fost amplasate în Mamaia, Eforie și stațiunile din sudul litoralului.

În Mamaia din cei 6.500 de metri care se montau în fiecare an, momentan au fost instalați aproximativ 1.000 ml având în vedere executarea lucrărilor privind proiectul “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, Faza II (2014-2020)”. În Eforie s-au amplasat peste 2.000 de metri, iar în stațiunile din sudul litoralului , peste 1.500 de metri.

Advertisement

”Nu în ultimul rând, aș vrea să le mulțumesc tuturor acestor oameni minunați care, an de an, au grijă de plajele noastre cât pot ei de bine. Fără utilaje performante, fără a fi plătiți pe măsură, fără a primi vreodată recunoștință pentru munca depusă. Ei doar își fac treaba, așa cum puțini angajați pot spune că și-au făcut-o vreodată….”, a scris pe pagina sa de Facebook directorul Bogdan Bola.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions