Politica
S-a rezolvat! Vom călători fără vize în Canada!

Politica
Orban vrea ca Poliția să poată suspenda activitatea localurilor care nu respectă măsurile de protecție sanitară

Liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, este în favoarea unui proiect de modificare a legii astfel încât polițiștii să poată dispună suspendarea activității localurilor dacă acestea încalcă în mod repetat măsurile anti-coronavirus, în contextul în care proiectul se află la Senat prima cameră sesizată și amendamentul a fost respins în comisia de apărare.
„Este o propunere sa se modifice o ordonanță astfel incat sa se permita suspendarea autorizatiei de functionare in cazul restaurantelor sau alte activitati daca in mod repetat nu sunt respectate masurile de protectie sanitara. Azi exista aceasta posibilitate pentru primari. Aceasta modificare ar presupune ca nu doar primarii ci si structurile de control, Politia in special, sa poata sa emita aceasta decizie dupa controale (…) Va iesi din Senat si merge la Camera Deputatilor unde eu voi sustine acest amendament”, a declarat Ludovic Orban.
Sursa: stiripesurse.ro
Comments
Politica
PSD se aliază cu CSM în privința desființării Secției Speciale. Ciolacu: Vom ataca la CCR dacă trece de Parlament

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații vor vota împotriva desființării Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, iar dacă proiectul de lege va fi totuşi adoptat vor face toate demersurile pentru a-l ataca la Curtea Constituțională.
“Această Secție specială nu trebuie desființată. Cu alte cuvinte, vom vota împotriva desființării Secției speciale. Mai mult, vom face toate demersurile necesare de a ataca la Curtea Constituțională în cazul în care proiectul de lege de desființare a Secției speciale va trece prin Parlament”, a spus Ciolacu.
Amintim că, în urmă cu o lună, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat joi aviz negativ proiectului care prevede desființarea Secției pentru Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ).
Comments
Politica
Ciolacu cere Guvernului să vină în Parlament cu Planul de Redresare şi Rezilienţă: „Nu este al unui partid sau coaliții“

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut, astăzi, Guvernului să vină în Parlament cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru a se putea analiza transparent unde se vor duce banii europeni prevăzuţi în acest plan.
„Este normal să știm unde se vor duce acești bani. Nu este un lucru de șantaj. Este un lucru normal. Domnul ministru al Fondurilor a transmis că nu este oportun ca acest plan să treacă prin Parlament pentru durează prea mult. Vă amintesc că până pe 5 martie Guvernul trebuia să trimită al treilea draft de plan, primele două au fost respinse. Acest lucru nu s-a întâmplat. Nimeni nu a văzut acest plan. Nu este planul unui partid sau al unei coaliţii. Este al României. Este normal să vină în Parlament, pentru a şti cu toţii unde se duc aceşti bani. Vorbim de următării 33 de ani”, a declarat Ciolacu.
Premierul Florin Cîţu, în schimb, acuză PSD de şantaj pentru că ameninţă să nu voteze suplimentarea contribuţiei la bugetul UE, dacă nu se vine în Parlament cu PNRR. România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Sursa: stiripesurse.ro
Comments
-
Politica6 zile ago
Elena Udrea, ÎNCHISOARE CU EXECUTARE în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009
-
Administratieo săptămână ago
Protocol între Primăria Constanța și Garda de Mediu. Amenzi uriașe și confiscarea mașinii pentru cei care aruncă deșeurile la întâmplare
-
Actual3 zile ago
Centrele comerciale și piețele agro-alimentare din Constanța se pregătesc de controale. Prefectura anunță ample verificări
-
Politica2 săptămâni ago
Ministrul Educației dă LIBER la oferit mărțișoare și flori de 1 și 8 martie
-
Exclusiv4 săptămâni ago
EXCLUSIV. Hectare întregi din lacul Siutghiol, transformate din pix în terenuri agricole
-
Actual4 săptămâni ago
Polițiștii Gărzii de Coastă au descoperit icre, motorină și un borcan cu bani, îngropat în pământ
-
Administratie4 săptămâni ago
Consilierul local Adriana Câmpeanu, noul președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța
-
Politica6 zile ago
Chițac, despre condamnările Elenei Udrea și Ioanei Băsescu: „Am o părere de rău la ce li se întâmplă“